Împreună la „Euromărțișor”

Euromărțișor – 2012 este prima acțiune importantă a acestui an care se desfășoară în cadrul parteneriatului pe termen nelimitat încheiat între Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava și Universitatea „Iurii Fedkovici” din Cernăuți și va avea loc pe 1 martie la Cernăuți.
 

Potrivit lui Luca Câmpan, secretar în cadrul Departamentului Relații Internaționale de la Universitatea suceveană, această manifestare are loc de 4-5 ani, rectoratul asigurând transportul la Cernăuți. Programul „Euromărțișor” cuprinde „Mansarda literară. Poezie bucovineană”, organizată și prezentată de conf. univ. dr. Sabina Fînaru, de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, recitalul de poezie „Zidul de Hârtie” al Cenaclului cu același nume și un moment muzical intitulat „Eternul poet Eminescu”. Un alt punct din program este pregătit de Facultatea de Istorie și Geografie, fiind organizat de decanul facultății, prof. univ. dr. Ștefan Purici și cuprinzând un recital de muzică populară, la care participă studenții soliști Dănuț Onoiu și Alexandru Lucian Brădățan. Asociația de artă „Nicolae Tonitza” va prezenta propriul program, organizat și prezentat de ing. drd. Ana Maria Ovadiuc, care constă într-o expoziție de pictură semnată de 6 artiști plastici, membri ai cenaclului, și un recital de chitară susținut de Ioan Mateiciuc și Eugen Toboș. Prin parteneriatul încheiat între cele două universități, aflăm că au loc în fiecare an diverse acțiuni, la Suceava și Cernăuți, precum școala de vară, ajunsă la ediția a XI-a, care se desfășoară simultan, între 9 și 14 iulie la Suceava și Cernăuți. De asemenea, este vorba despre acțiuni culturale și sportive care au loc cu prilejul zilelor celor două universități, apoi schimburi de studenți, cadre didactice și masteranzi, cele două universități desfășurând împreună și programe europene.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI