Ion Mareș: Biserica „Sfântul Nicolae” din Suceava

Încă unul dintre monumentele istorice de seamă din Suceava dispune de-acum de propria „biografie”. După cum rezultă din titlu, este vorba despre Biserica „Sf. Nicolae” din Suceava, una dintre cele mai vechi din oraș. Cu experiența-i cunoscută și după o îndelungată muncă de cercetare și documentare, dr. Ion Mareș a adunat informații prețioase în legătură cu această biserică și a elaborat prezenta monografie.

 

După cum precizează în Cuvânt înainte Î.P.S. Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, „Lucrarea de față este făcută cu pasiune și cu rigoare științifică pentru istorie, o lucrare a unui participant activ la săpăturile arheologice efectuate pe pământul vechii capitale a Moldovei și la cercetarea vieții religioase a orașului Suceava” (p. 3). Biserica „Sf. Nicolae” face parte din mult mai bogatul (cândva) patrimoniu de monumente istorice ale orașului. Să amintim în acest sens că în Descrierea Moldovei Dimitrie Cantemir spunea că Suceava „număra patruzeci de biserici de piatră și altele felurite de lemn și 16.000 de case”. Însă după mutarea capitalei la Iași, numărul lor a scăzut treptat, fără a fi lăsat vreo urmă. Despre câteva dintre acestea a scris însuși autorul monografiei de față: „Biserica Fetelor“, Biserica „Bunavestire”, Biserica „Sf. Teodor”. Au mai fost însă și altele: „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, „Înălțarea Domnului”, „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, „Sfânta Vineri (Sfânta Parascheva)”, „Izvorul Maicii Domnului” etc. Dacă luăm în seamă arhitectura ei și faptul că era pictată și pe exterior (unele urme sunt vizibile și în prezent), înțelegem că Biserica „Sf. Nicolae” era printre cele mai importante din oraș. Cu toate cercetările întreprinse până în prezent, nu s-a putut stabili cu exactitate data construirii Bisericii „Sf. Nicolae” și nu se știe nici cine a fost ctitorul ei, întrucât nu s-a păstrat pisania inițială. Sigur este însă faptul că pe locul respectiv a existat una mai veche. Săpăturile arheologice efectuate în zonă (la unele dintre ele a luat parte însuși autorul monografiei) arată că această zonă a orașului era locuită în sec. al XIV-lea. „Este posibil ca prima biserică să fi fost din această perioadă de timp, însă cu siguranță ea exista în timpul lui Alexandru cel Bun, în primele decenii ale sec. al XV-lea” (p. 11). Prima mențiune a Bisericii „Sf. Nicolae” datează din anul 1519 pe un Tetraevanghel dăruit bisericii de vistiernicul Mateiaș. Și cum timpul lasă în toate urmele trecerii sale, peste un veac, mai exact la 1611, biserica a fost renovată pe cheltuiala vistiernicului Nicoară Prăjescu și a familiei sale, după cum se menționează în pisania așezată deasupra ușii de la intrarea în pronaos. Alte reparații au fost cele din 1768 (deoarece „din întâmplările vremelor s-au răsâpit atât acoperământul, cât și din zidul ei și dinăuntru de toate au fost lipsită” – p. 49), 1895, când a fost repictată în interior, și 1974-1980. Un capitol aparte e rezervat în economia monografiei arhitecturii monumentului. Aici cititorul are posibilitatea să afle o amplă descriere a Bisericii „Sf. Nicolae” din acest punct de vedere. Deși construcția se înscrie în stilul răspândit în Moldova acelei vremi, ea are unele particularități (turnul-clopotniță, de exemplu) care o individualizează și o situează înainte de Bârnova și de Barnovschi din acest punct de vedere. Un alt capitol, la fel de dens, se referă la pictura interioară a bisericii. E vorba de pictura realizată în 1895. Pe rând autorul face o prezentare foarte concentrată a iconografiei începând cu pridvorul și continuând apoi cu pronaosul, naosul și altarul. De mare folos sunt imaginile color reproduse în partea finală a monografiei. Ele au darul de a ilustra valoarea picturii așa cum se păstrează după mai bine de un veac de când a fost realizată. De-a lungul timpului, bisericii i-au fost donate cărți de cult necesare derulării serviciilor religioase. În prezent, aceste cărți cu valoare de patrimoniu se află în depozitul de carte veche de la Mănăstirea Teodoreni. Prima, și cea mai veche, este, după cum am amintit puțin mai sus, un Tetraevanghel, manuscris în limba slavonă, dăruit bisericii la 1519. Celelalte sunt: Penticostar (1753), Ohtoih (unul din 1776 și altul din 1783), Adunarea Cazaniilor (1793), Urmare întru dumineca… Paștelui (Slujba Învierii) – 1814, Tipicon (1816) și Mineiul lunii ianuarie (1830). În continuare, autorul se referă la icoanele pictate pe lemn care se păstrează aici. După cum rezultă din cele prezentate în monografie, catapeteasma confecționată în urma reparațiilor începute în 1768 (catapeteasmă care aparține școlii moldovenești, încadrându-se în stilul baroc moldovenesc) a fost donată, în 1937, Bisericii „Înălțarea Sfintei Cruci” din satul Gura Solcii, com. Grănicești, fiind înlocuită cu una nouă. Din cea veche, la Suceava s-au păstrat doar cele patru icoane împărătești, pe lemn, cu dimensiuni egale, care au fost integrate în noua catapeteasmă și unde se află și în prezent. Este vorba de icoanele Iisus Hristos – Pantocrator, Maica Domnului cu Pruncul – Odighitria, Sf. Ion Botezătorul și Sf. Ierarh Nicolae (icoană de hram). Din inscripția de pe spatele icoanei Maicii Domnului, aflăm că „Aceste icoane le-a făcut Constantin Pantazi, cupeț din Suceava, în anul 1778, zugrav fiind ierodiaconul Gheorghe”. Sunt reproduse în continuare câteva documente vechi referitoare la Biserica „Sf. Nicolae” (de exemplu, cel din data de 7 martie 1768, care face referiri la lucrările de reparare a sfântului locaș, de unde aflăm că prin eforturile lui și ale credincioșilor, Constantin Pantazi „au acoperit biserica și altele cele trebuincioasă făcând chear ca când ar fi fost nooa” – p. 72), sau la orașul Suceava (despre care N. Iorga spunea că „E unul din cele mai mândre și sfinte locuri ale neamului nostru” – p. 95) preluate din diverse letopisețe sau impresii de călătorie ale unor călători străini și români. Ultimul capitol e rezervat preoților slujitori ai Bisericii „Sf. Nicolae”. Lista lor nu este completă, deoarece lipsesc documentele corespunzătoare. Printre cei menționați, se află nume precum S. Fl. Marian, Gh. Mihuță (coautor al lucrării Monografia satului Lisaura, jud. Suceava – 1939), Vasile Pop (care „împrumuta cărți și elevilor de la seminar și studenților de la Facultatea de Teologie, mutată pentru o vreme la Suceava” – p. 116), Orest Tarangul (arhipresbiter stavrofor, consilier referent mitropolitan), Severin Brăteanu (autorul textului Biserica monument istoric „Sf. Nicolae”, Suceava, o primă schiță monografică a bisericii, text reprodus integral în prezenta lucrare) etc. Lista se încheie cu actualii slujitori ai Bisericii „Sf. Nicolae”: pr. Șerban Mihordea, care păstorește aici din anul 1979, pr. Adrian Iftimiu, din 1990 (pentru o vreme profesor și director al Seminarului Liceal Ortodox „Sf. Mitropolit Dosoftei” din Suceava) și pr. Tiberiu Mihordea, din 1997 (în intervalul 1998-2002 a fost și medic la Căminul de Bătrâni „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava). Ca și predecesorii lor, prin harul înnăscut, prin dăruirea cu care își împlinesc menirea de păstori de suflete, ei au creat și întrețin o atmosferă de profundă trăire sufletească din partea enoriașilor în timpul slujbelor religioase, așa încât biserica e plină de fiecare dată. Monografia Biserica „Sf. Nicolae” din Suceava cuprinde în final o bogată parte ilustrativă. Cititorul va descoperi aici imagini vechi, cu valoare de document, ale orașului Suceava și, bineînțeles, ale bisericii foarte puțin sau deloc cunoscute publicului larg (unele provenind din colecții particulare), precum și imagini referitoare la pictura interioară a bisericii sau la descoperirile arheologice din zonă. În concluzie, se poate aprecia că apariția monografiei Biserica „Sf. Nicolae” din Suceava reprezintă un veritabil eveniment în viața culturală locală. Prin ea, dr. Ion Mareș, autor și al lucrării Biserica „Sf. Gheorghe” (Mirăuți) – prima catedrală mitropolitană a Moldovei (2009), aduce o contribuție însemnată la cunoașterea unei părți importante a istoriei orașului Suceava.