Sucevenii s-au plâns de poluare și depozitarea haotică a deșeurilor

Agenția pentru Protecția Mediului Suceava a primit, pe toată durata anului trecut, 42 de petiții, declară directorul executiv Vasile Oșean.
 

„Deoarece instituția noastră nu are atribuții de control în teritoriu și de sancționare a eventualelor nereguli pe linie de protecție a mediului, 28 dintre petiții au fost redirecționate către alte instituții abilitate în acest sens”, arată Oșean, menționând că 14 dintre sesizări au fost rezolvate de lucrătorii APM, iar una nu a fost clasată, deoarece era anonimă. Conform lui Oșean, petițiile se refereau la depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor, poluarea aerului, apei, solului, la cea fonică, precum și la aspecte legate de reglementarea unor activități. Majoritatea sesizărilor au fost redirecționate către Comisariatul Județean Suceava al Gărzii Naționale de Mediu, iar restul spre Direcția de Sănătate Publică și Sistemul de Gospodărire a Apelor. „Toate petițiile au fost redirecționate sau soluționate în termenul legal, stabilit de legislația în vigoare. Petiționarii ale căror petiții au fost redirecționate au fost înștiințați cu privire la instituția căreia i-a fost redirecționată petiția. Menționăm că în anul 2011 nu au fost reclamații administrative și nici plângeri în instanță privind modul de soluționare a petițiilor și a rezolvării solicitărilor de informații publice și de mediu”, a precizat Vasile Oșean.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: