La Casa Prieteniei

S-a deschis Biroul Francez

Cu sprijinul deputatului PDL de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu, a autorităților locale și județene, a Universității „Ștefan cel Mare”, a Inspectoratului Școlar Județean, a altor instituții de cultură sucevene și după trei ani de demersuri, la Casa Prieteniei din Suceava a fost deschis Biroul Francez.
 

Potrivit parlamentarului sucevean, ieri, în cadrul unei ședințe de lucru organizată la inițiativa Consiliului Județean Suceava și a Primăriei Suceava, la Casa Prieteniei au fost prezenți directorul fostului Centru Cultural Francez din Iași, actualmente Institutul Regional Francez de la Iași, Jose-Maria Queiros, respectiv directorul Institutului Francez Român, Stanislas Pierret. În așteptarea lectorului francez… „Deschiderea Biroului Francez este un eveniment care pe mine personal mă bucură în mod deosebit. Suntem interesați să începem activitățile în acest colț care reprezintă cultura franceză, culturile francofoniei, spațiul francez, în așteptarea lectorului francez pe care dorim să îl avem la Suceava cât mai repede instalat în acest birou, cu activități atât la nivelul universității, cât și a școlilor din Suceava”, a declarat Sanda-Maria Ardeleanu. Potrivit ei, la acest moment, la Biroul Francez există două studente care lucrează în regim de voluntariat, masterande în cadrul USV, care vor avea rolul de a întâmpina în fiecare joi publicul sucevean prezent la Casa Prieteniei cu prilejul organizării diferitelor activități în domeniul francofoniei. „Săptămânal, în fiecare joi, va fi celebrată ziua Franței prin activități dedicate promovării spațiului cultural francez și a relațiilor dintre România și Franța. Am fost felicitați pentru că în sfârșit am reușit să deschidem acest spațiu care ne va permite să desfășurăm activități, pregătind de exemplu Luna francofoniei, respectiv Ziua Internațională a Francofoniei, celebrată anual la data de 21 martie. Manifestările vor avea loc în condiții mai bune, grație sprijinului pe care îl vom avea din partea noului Institut Regional Francez de la Iași”, a explicat deputatul PDL de Suceava. Un alt element de noutate este că la Casa Prieteniei se va iniția în curând un curs de limba franceză destinat publicului sucevean interesat, pentru toate nivelurile de studiu. „Limba franceză nu mai este o limbă de salon, o limbă de lux, ea trebuie să devină și în regiunea noastră o limbă de comunicare curentă”, este de părere deputata Ardeleanu. “Limba franceză va face diferența !” Sanda-Maria Ardeleanu susține că Franța și rețeaua instituțiilor francofone au făcut un pas înainte pe ideea regionalizării, dând o greutate mai mare fostelor centre culturale, acum actualelor institute culturale regionale franceze din România, pe patru axe importante: susținerea dezvoltării francofoniei în România, o axă foarte importantă, care la Suceava este promovată de multă vreme, care s-a bucurat de o serie de succese, dar care are totuși nevoie de un sprijin instituțional la nivel național; a doua axă ar fi implementarea tuturor programelor universitare, urmată de a treia axă care urmărește dezvoltarea culturii populare și a patra axă care vizează seriile de conferințe pe care institutul regional francez le va dezvolta la nivelul regiunilor. “Cu aceste noutăți a venit directorul Institutului Francez Român, Stanislas Pierret, aflat pentru a patra oară la Suceava numai în ultimul an. S-a pus problema ca la aceste dezbateri care vor avea loc de acum înainte într-o manieră organizată la Casa Prieteniei, la Biroul Francez, să participe și reprezentanți ai mediului economic, cunoașterea limbii franceze reprezentând un atu la angajarea în diferite întreprinderi. Limba franceză va face diferența!”, a subliniat Sanda-Maria Ardeleanu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: