Incendiu la gater

 

Garda de intervenție Vicovu de Sus și Detașamentul de pompieri Rădăuți, împreună cu serviciile voluntare pentru situații de urgență ale comunelor Gălănești și Bilca, a intervenit, miercuri, în jurul orei 11, cu 5 autospeciale, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o clădire ce aparține unei societăți comerciale cu profil de prelucrare/debitare lemn, din Vicovu de Jos. La sosirea pompierilor, ardeau violent acoperișul clădirii (destinată efectuării serviciului de pază), construit pe astereală din lemn, cu învelitoare din tablă, și bunurile din interiorul unei camere, existând pericolul de propagare la întreaga construcție și un depozit de materiale, aflat în imediata apropiere. Incendiul a fost lichidat la ora 12.55. Au ars acoperișul clădirii, pe o suprafață de 80 mp, obiecte de mobilier și lambriul din interiorul camerei, pe o suprafață de aproximativ 20 mp. Din primele cercetări, a rezultat că incendiul a izbucnit prin efect termic, din cauza coșului de evacuare a fumului amplasat necorespunzător față de materialele combustibile. În urma intervenției pompierilor, s-au salvat restul clădirii și magazia de materiale. Nu s-au înregistrat victime omenești.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI