După un abominabil act de pedofilie

Dezaxatul și concubina sa, la fel de dezaxată, trimiși în judecată

 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus, la data de 1.02.2012, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului Petru Leonard Perdei, de 30 de ani, din Banca – Vaslui, în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și viol, precum și punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatei Nicoleta Hasiuc, sub aspectul comiterii complicității la infracțiunile de lipsire de libertate în mod ilegal și viol. Reamintim că dezaxatul a violat o fetiță în vârstă de 12 ani, ajutat chiar de concubina sa. Din materialul probator administrat în cauză, informează procurorii județului Suceava, în cadrul unui comunicat de presă, a rezultat faptul că, în după-amiaza zilei de 13.12.2011, în jurul orei 16, împotriva voinței părții vătămate minore, inculpatul a dus victima, S.D., de 12 ani, din Vatra Moldoviței, în beciul locuinței părinților acesteia, unde, prin constrângere morală, a întreținut cu aceasta un raport sexual normal. „Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat faptul că, în după-amiaza zilei de 13.12.2011, în jurul orei 16, fiind ajutat în mod direct și nemijlocit de inculpata Nicoleta Hasiuc, inculpatul Perdei a dus-o forțat pe partea vătămată (minoră) în beciul locuinței sale, pe care a lipsit-o de libertate în mod ilegal aproximativ 2 ore și cu care, împotriva voinței acesteia, a întreținut un raport sexual”, spun procurorii. Concubina și complicea pedofilului – sora unui băiețel violat de acesta în urmă cu 6 ani și verișoara fetiței abuzate anul trecut Petru Leonard Perdei a fost ajutat să o abuzeze sexual pe minoră chiar de verișoara acesteia, Hasiuc. Perdei și concubina sa aveau, la momentul comiterii faptei, împreună un bebeluș în vârstă de cinci săptămâni. Concubina lui Perdei i-a cerut minorei să aibă grijă de bebeluș. În timpul în care ea era plecată la dispensarul din sat, pentru a înregistra copilul, violatorul a venit acasă, a târât-o pe fetiță în beciul casei și și-a bătut joc de ea. Deși sinistru, dar perfect adevărat, concubina i-ar fi dat pedofilului o sticlă cu ulei, pe care să îl folosească drept lubrifiant!… Victima a fost scoasă din beci de părinții ei. Perdei, care nu a reușit vreo împăcare cu aceștia, a fugit, ascunzându-se în pădurea de la marginea localității. A fost prins a doua zi de polițiștii Secției Vama. Pe 24 aprilie 2006, același Perdei viola un minor de sex masculin, tot în vârstă de 12 ani, fratele concubinei sale de acum. A făcut ce a făcut pușcărie, vreo 3 ani și ceva (din 6), și a fost, pentru bună purtare, lăsat în libertate!…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: