Matei Vișniec, file din „frumoasa călătorie”

> „Pe curând, la Suceava!”, a transmis Matei Vișniec de la Paris, ieri, în ziua aniversării sale, prietenilor și cititorilor săi „de acasă”
S-a întâmplat să participăm, în același timp, la ceea ce s-ar putea numi „aniversarea online” a lui Matei Vișniec.
 

Din sipetul său de comori foto, artistul plastic Tudor Jebeleanu (în prezent expert în arte vizuale la Institutul Cultural Român) a scos și a trimis la Paris, către prietenul său de odinioară și de acum, totodată în văzul tuturor celor care ne aflam conectați, fotografiile care ilustrează aici, datorită generozității autorului lor, aceste rânduri. Fotografii din care vă privește un Matei Vișniec din ziua de joi, 25 martie 1982. La vremea aceea, la câțiva ani după ce părăsise Rădăuții, după ce se evidențiase în celebrul în epocă „Cenaclu de Luni” (se numărase printre membrii fondatori), după ce terminase facultatea, după ce devenise cunoscut în calitate de poet cu „La noapte va ninge” (Ed. Albatros, 1980), se afla în pregătirea apariției celui de-al doilea volum de versuri, „Orașul cu un singur locuitor” (ce avea să apară tot la Albatros, în 1982). Avea 26 de ani, 2 luni și… Telefonic, ieri, Tudor Jebeleanu (căruia i-am mărturisit că, printre altele, îl percep a fi drept „fotograful oficial al scriitorilor postmoderni români”), ne-a povestit cum, în ziua aceea de primăvară după calendar, din care iarna încă nu se da dusă („iarna arăta ce mai rămase din ea…”), hoinărea cu „Mateuț” prin București, pe str. Uranus, o stradă ce nu mai există azi, fiindcă a trebuit să existe Palatul Poporului. „Emoționat să-și aducă aminte de acei ani”, Tudor Jebeleanu ne-a mărturisit că i-a făcut atunci mai multe fotografii (am înțeles că celelalte urmează a fi scoase de pe peliculă în zilele ce urmează), că și „Mateuț” l-a fotografiat, că… pe urmă au poposit undeva și, la rece (la propriu!), au băut „o bere proastă, românească”… Ieri, poeta Carmen Veronica Steiciuc ne-a informat despre următoarea revenire a lui Matei Vișniec la Rădăuți și Suceava, pe care tocmai o pregătește și care este programată peste mai puțin de o lună. Așadar, în calitate de dramaturg, Matei Vișniec urmează să revină prin spectacolul cu piesa „Frumoasa călătorie a urșilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt”, în regia Cătălinei Buzoianu, cu actorii bucureșteni Iolanda Covaci și Marius Călugărița, care se va juca la Rădăuți pe 18 februarie a.c., la „Orso Bruno 2”, de la ora 19, și la Suceava pe 19 februarie, la „Old Times” (așadar, la doi pași de redacția „Crai nou”), tot de la ora 19. „Pe curând, la Suceava!”, avea să ne confirme însuși Matei Vișniec, după câteva minute, vorbindu-ne despre o reală reîntoarcere „acasă” în luna martie a.c. pentru câteva lansări de carte, printre care se va număra romanul recent „Dezordinea preventivă”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: