PSD Suceava 2020

Tamponări în lanț

 

Miercuri, la ora 20.40, Robert S., de 32 de ani, din municipiul Fălticeni, în timp ce își conducea autoturismul pe strada Revoluției din localitate, la intersecția cu strada Republicii, din cauza faptului că se afla sub influența băuturilor alcoolice, a tamponat un autoturism, staționat, după care a pătruns pe sensul opus de mers, unde a tamponat o altă mașină, condusă de Elena D., de 19 ani, din comuna Slatina, oprită la semafor. Din accident, a rezultat avarierea celor 3 autoturisme, fără a se înregistra victime omenești. Conducătorul auto Robert S. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: