PSD Suceava 2020

Porni Luceafărul...

Atunci a răsărit Luceafărul !

Pe când românii își căutau cărarea spre Unire și carul sorții nu părea a se lumina, încât și cărturarii, și plugarii își încălzeau prin doine și balade zilele și nopțile, visând la norocul sperat, într-un mijloc de ianuarie a răsărit Luceafărul!
 

Despre miracol aflăm dintr-o proză a lui Geo Bogza (1908-1993), om și scriitor de stânga, frate cu Radu Tudoran (Nicola Bogza), cel care a călătorit prin lume, „cu toate pânzele sus”. Aflăm, astfel că Dumnezeu și Sfântul Petru au coborât printre muritorii români și, la o vreme de seară, au cerut loc de „mas” la poarta unui biet sătean. Au fost primiți cu bunăvoință, li s-a oferit loc de odihnă în „casa cea mare”, fiind și ospătați cu lapte cald și mămăliguță fierbinte. A doua zi, dimineața, tot după ce au fost omeniți cum se cuvine, li s-au dat în traistă și câteva mere, pentru a-și potoli setea la drum. Atunci, Sfântul Petru i s-a adresat Atotputernicului: Doamne, ce le putem da acestor oameni ca să-și poată vedea sufletul lor atât de simțitor și generos? A chibzuit Dumnezeu, cât a durat ziua, și… l-a dat pe Eminescu! Prin el, românii să-și poată cunoaște sufletul. Și au trecut de atunci 162 de ani! În 1949 Mirea Eliade ne spunea: „El, și numai el ne-a ajutat să ne înțelegem bătaia inimii. El ne-a luminat înțelesul și bucuria nenorocului de a fi români”. Despre creația sa poetică s-a aflat în lumea largă, fiindcă opera i-a fost tradusă în mai toate limbile de circulație mondială. În ultimii ani este mai intens analizată activitatea publicistică a poetului în cei șase ani de efort fizic și moral depus la ziarul „Timpul” din București. Talentul poetic, gândirea filozofică și nelimitata putere de a călători prin istoria lumii îl așază printre cele mai de seamă personalități creatoare. Volumele (9-13) de publicistică, ce conțin articole de o analiză profund realistă a situației sociale, economice și politice din România acelor ani, ne prezintă un Eminescu adevărat slujitor de țară, trăitor în zilele noastre. În ziarul „Timpul” din 9 iulie 1880 scria: „E dovedit că școlile rurale scad. În patru ani au scăzut cu 900 și mai bine… Ce trebuie să învețe mojicul carte! Dacă patrioții nu știu carte, începând de la miniștri și generali, apoi țăranul să știe gramatică și aritmetică, să-l întreacă pe… Nu se poate una ca asta!”. Aflăm că și atunci erau foarte activi baronii locali, dintr-un articol din 29.03.1880: …„în realitate nu mai există administrațiune, județele sunt abandonate cu desăvârșire în exploatarea a vreo câțiva deputați, sateliți ai guvernului… Dă-mi, să-ți dau – iată morala guvernanților de astăzi”, scria jurnalistul Eminescu. Într-un alt articol din 5 septembrie 1880 constată interesele străinilor în a ne controla viața economică și pare că ar vorbi chiar de subiectul nostru fierbinte – Roșia montană: …„foile oficioase visează a dezgropa movile de aur din Carpați, pentru a ne îmbogăți peste noapte. Dacă veți descoperi chiar munți de aur, care împing la lene, în locul cărbunelui de pământ, care împinge la muncă, cu acest sistem nu vor fi ai noștri” (conservatorii)! Și la împrumuturi repetate, și la creșterea mortalității, și la necinstea voturilor din Parlamentul de atunci se oprește Eminescu în publicistica sa. Sunt triste dovezi ale neîmplinirii noastre și este dureros că, și după atâția ani, fenomenele se repetă. Nu e de mirare că a plătit atât de scump în lupta pentru adevăr și interesul național, trăind doar 39 de ani. Și nu e de mirare că unii „elitiști” de azi își permit să spună că poetul… „e îngropat sistematic într-un morman incult de exaltări și temenele…” (Pleșu). Emil Cioran avea dreptate spunând că Eminescu e „cel pe care și Budha ar fi gelos”. Din câte omagii i s-au adus poetului, unul cu totul deosebit i l-a adus… Pădurea! Atât de dragă lui! La a 50-a comemorare, în iunie 1939, tocmai în Țara Oașului, la Porțile Someșului, ostașii Diviziei a 20-a Infanterie, în frunte cu comandantul lor, generalul Georgescu P., și-au manifestat prin efort admirația plantând o pădure de 10.000 de puieți, cu numele Eminescu (Ghe. Istrate – 1983) Într-o largă poiană ce se putea vedea de departe, au săpat, au adus puieți de brad, din toate pădurile din jur, pe cai și pe asini și au sădit o pădure cu numele poetului, în toate zilele lor de repaus. Astfel, că numele poetului, s-a ridicat din pământul nostru matern, prin tulpini semețe colorând reînvierea întregii naturi. Pădurea există. Ne trebuie doar aripi s-o privim de sus. Luceafărul se află deasupra ei, iar ziua lui de naștere, 15 ianuarie, a fost declarată „Ziua Culturii Naționale” (Legea nr. 238/2010), în semn de recunoștință față de cel care cu harul său a înălțat rostirea românească. Ce-ar fi dacă împăduririle din această primăvară ar dărui Poetului Mihai Eminescu, o mică plantație cu tei, cum au înnobilat rușii locul natal al lui Esenin, cu mestecenii pe care i-a purtat în suflet? Prof. VIORICA LAVRIC

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: