Bilete de papagal

Între ani, astrologi, clarvăzători, numerologi, parapsihologi și-au oferit serviciile unor instanțe mediatice (probabil gratuit de data aceasta), pentru a ne transmite cam cum stăm cu viitorul. Printre altele am reținut că o doamnă astrolog informa, după ce-și consultase planetele (dar pare-se că fără să se socotească și cu guvernul, cu UE, cu FMI, BM ș.a.m.d.) că 2012 va fi un an propice afacerilor. La cât de instabile sunt multe, la câte schimbări survin de azi pe mâine, la cât de stabilă a devenit nesiguranța, e de presupus că are dreptate: afacerile dumisale vor merge foarte bine.
 

L.D. CLEMENT

Încă de la finele anului trecut erau unii care preziceau că ocupații ca cele mai sus enumerate ar putea fi recunoscute oficial. Într-o listă de pe net a ocupațiilor românești (însă nu-mi dau seama cât de oficială listă), am găsit totuși că „astrolog” e înscris la poziția 514902, între „asistentă puericultură” și „atașat diplomatic”. „Numerolog” încă n-ar exista, dar avem „numărător de bani”; nici „clarvăzător” n-am găsit, nici „parapsiholog”, dar ce importanță ar avea că nu-s trecuți pe o listă, acolo, dacă ei există în carne și oase, își fac frumușel meseriile și pare-se că pentru ei (și) anul 2012 se vestește deosebit de rodnic. Iată, Daryl, „medium și clarvăzător” cu o publicitate sufocantă pe net, ne anunță pe toți că 2012 va fi „excepțional” și promite „clarviziuni” gratuite. N-am apelat la serviciile dumnealui gratuite (oricum, sunt doar la promoție – numai pentru 100 de persoane), dar mi-e aproape limpede că va fi în stare să-mi transmită vreo 2-3 vorbe, pentru ca apoi să-mi plătesc altele, mai multe. Oricum i-aș da ceva, adică oarece date personale (în ziua de azi, mulți cumpără și așa ceva!), despre care chiar sunt înștiințat că vor ajunge la o firmă care funcționează în buricul Capitalei, de aproape 10 ani, cu 2 angajați. Probabil că mediumul și contabilul. La Suceava n-am auzit de așa bișnițuri, dar, câtă vreme viitorul e ocult, s-ar găsi piață pentru vreo 20-30 de vânzători de bilete de papagal.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: