Pastorala la Nașterea Domnului 2011

Iubitului nostru cler, cinului monahal și bine-credincioșilor creștini din de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie, har, milă și pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, arhierească binecuvântare.
Nașterea Mântuitorului a fost vestită de îngerul Domnului păstorilor care străjuiau noaptea împrejurul turmei lor pe câmpul de lângă peștera din Betleem; odată cu aceasta, slava Domnului a strălucit împrejurul lor și ei s-au înfricoșat cu frică mare. „Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeți! Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David… Și deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulțime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu și zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 8-11; 13, 14).
 

Ce tablou mai frumos, ce priveliște mai măreață poate fi pentru ochiul și inima omului? Ce oameni mai fericiți pot fi în lumea pământească decât acești umili păstori care au fost cei dintâi martori ai „Tainei celei din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Taina Nașterii Fiului lui Dumnezeu cu trupul din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară Maria, Maica Domnului? Acești păstori au fost și primii oameni mărturisitori și vestitori ai Nașterii Domnului, după cum citim în Sfânta Evanghelie: „Și văzându-L (pe Prunc culcat în iesle – n.n.), au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil. Și toți câți auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori” (Luca 2, 17 18). Au venit apoi să se închine și să-L slăvească pe Pruncul – Mântuitorul lumii – nu numai cei din jurul Betleemului, ci și cei de departe și chiar foarte departe. Au venit oameni de rând, dar și oameni de cultură și știință, oameni învățați, anume magii din Persia, o țară departe de Iudeea. Ei au venit trimiși de Duhul Sfânt, de credința lor în Cel Care este Dătătorul de știință și înțelepciune – Dumnezeu, aducându-I daruri: aur, tămâie și smirnă. Au venit nu pentru simplul motiv de a-L vedea, ci au venit ca să I se închine (Matei 2, 11), știind că pe Dumnezeu Îl cunoaștem, Îl simțim, ne apropiem de El nu ca simpli spectatori, ci ca închinători, ca rugători, slăvindu-L, lăudându-L și mulțumindu-I pentru toate câte ne dăruiește, în primul rând mântuirea sufletelor noastre, Împărăția Sa cea cerească și veșnică. Fiul lui Dumnezeu, Mântui-torul lumii, S-a născut cu tru-pul în cele mai sărăcăcioase condiții, într-o peșteră, în peștera din Betleem, și a fost culcat într-o iesle. Încă prunc fiind, a fost amenințat cu moartea de către Irod; a avut parte de ură El, Care S-a întrupat din iubirea Sa dumnezeiască pentru mântuirea noastră. A trebuit să fugă din calea lui Irod în Egipt, aceasta ca să ne învețe că și noi trebuie să ne ferim din fața pericolelor pe care nu putem să le înlăturăm. S-a întors în Nazaret și a trăit ca un necunoscut, în ascultarea cuvenită oricărui copil, ca orice om de rând (Luca 2, 51). La vârsta de treizeci de ani a început să propovăduiască cuvântul Evangheliei (Luca 3, 23); a dat vindecare celor bolnavi, vedere orbilor, sănătate celor paralizați, hrană cu îndestulare celor care Îi ascultau cuvintele mântuitoare, a dat iertare celor greșiți care cădeau la picioarele Lui căindu-se și cerând iertare; a dat iertare și celor care L-au batjocorit și L-au răstignit pe Cruce zicând: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac…” (Luca 23, 34). Moartea Mântuitorului pe Cruce și Îngroparea cu Trupul au fost urmate de Învierea Sa cea de-a treia zi întru slavă. Întru slavă S-a născut cu trupul și tot întru slavă a înviat și cu trupul. Această slavă a fost împreunată cu smerenia nașterii Sale în peștera din Betleem și cu smerenia patimilor și răstignirii pe Cruce, toate încununate de bucuria mântuirii, după cum glăsuiesc sfintele cântări ale Bisericii noastre, atât la Nașterea, cât și la Învierea Mântuitorului. Iubiți credincioși, Istoria, icoana vieții creștine, care este împărăția lui Dumnezeu pe pământ și în același timp începutul împărăției cerești, este istoria, icoana vieții Mântuitorului pe pământ; smerenie, primejdii, batjocoriri, defăimări, într-un cuvânt necazuri de tot felul. Dar această viață pământească cu dureri are și măreția ei: bucuria în necazuri. Așa ne spune Mântuitorul pe Muntele Fericirilor (Matei 5, 10-11). Necazurile fiind legea trăirii creștine, și Sfântul Apostol Pavel scrie: „Vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El” (Filipeni 1, 29). Creștinul adevărat pătimește pentru Hristos, încredințat fiind de Însuși Mântuitorul că va birui: „În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea” – lumea păcatului – n.n. (Ioan 16, 33), „căci porțile iadului nu vor birui Biserica Mea”… (Matei 16, 18). Măreția vieții și învățăturii creștine se vădește de-a lungul veacurilor prin însăși dăinuirea ei în toată splendoarea și frumusețea duhovnicească, care a uimit pe păgâni, după cum scrie un părinte al Bisericii, Tațian Asirianul, în secolul II, care consemnează în scrierile sale cuvintele păgânilor admirative față de creștini: „Iată cât de mult se iubesc creștinii!”. Măreția și frumusețea învățăturii și trăirii creștine se vădesc în sfintele icoane și în sfintele biserici – prin arhitectura lor care, atunci când ne aflăm în fața lor sau înlăuntrul sfintelor locașuri de rugăciune, în cer simțim că ne aflăm; măreția și frumusețea credinței noastre creștine, zicem și ortodoxă, se vădește și în roadele ei, în domeniul culturii, artei, moralei și, nu în ultimul rând, al demnității personale și naționale, care-și au izvorul și puterea tocmai în învățătura sănătoasă a Evangheliei și în harul Sfântului Duh, care ni se împărtășește în Sfintele Taine ale Bisericii. Ce poate fi mai măreț și mai eroic decât ridicarea din păcat și urcușul spre viața de sfințenie? Cel care-și recunoaște și mărturisește păcatul este mai mare decât cel care înviază morții, după cum ne învață Sfântul Isaac Sirul. Operele de artă creștină, literatura laică cu teme creștine sau cu teme de formare sufletească a omului pentru a deveni o personalitate, adică om între oameni, fac parte din patrimoniul mondial al culturii și civilizației omenirii. Cultura, arta și legislația Europei au rădăcini creștine. Fără aceste rădăcini, valorile respective pot dispărea, iar o lume fără aceste valori piere și ea, devine un alt turn Babel sau, cum spune poporul, o babilonie, care înseamnă o atmosferă, o stare de lucruri nimicitoare pentru persoana umană, devine un iad, o groapă în care colcăie toate fărădelegile, o Sodomă și Gomoră. Aceasta este moartea sufletului. Iubiți credincioși, Să nu ne împuținăm sufletește astăzi, când trecem prin atâtea primejdii și necazuri: copii părăsiți de părinții lor plecați în țări străine pentru a câștiga pâinea cea de toate zilele, părinți părăsiți de copiii lor din lipsa de dragoste față de ei, stăpâniți de lăcomia înavuțirii pe căi necinstite, bătrâni neajutorați, pensionari cu pensiile prădate de cei care nu știu să conducă țara cu cinste și dăruire în slujirea încredințată de cei care i-au votat. Trăim într-o țară în care imoralitatea este afișată pe ecranul televizorului și pe paginile revistelor, într-o țară în care se promovează imoralitatea în rândul copiilor, al tinerilor școlari și studenți sub masca diabolică a unei educații privind relațiile intime între tineri și tinere. Astăzi trăim ca într-un război, așa cum trăiau creștinii în primele veacuri „căci lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui”, ci, așa după cum scrie Sfântul Apostol Pavel, „împotriva… întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății…” (Efeseni 6, 12). În această luptă, să luăm toate armele lui Dumnezeu: adevărul, platoșa dreptății, coiful mântuirii și sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu (Efeseni 6, 13-17). Păca-tul să nu stăpânească în trupul nostru cel muritor ca să ne su-punem poftelor lui (Romani 6, 12), ci să ne îndreptăm cât mai des la scaunul de spovedanie, mărturisindu-ne păcatele, ca să luăm iertare pentru a putea să ne împărtășim cu Prea-sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos spre viața veșnică și nu spre osândă veșnică. „Să umblăm cuviincios ca ziua: nu în ospețe și în beții, nu în desfrânări și în fapte de rușine, nu în ceartă și în pizmă. Ci îmbrăcați-vă în Domnul Iisus Hristos și grija de trup să nu o faceți spre pofte” (Romani 13, 13-14); „Să nu fim piatră de poticnire” (I Corinteni 10, 32) pentru nimeni; „numele lui Dumnezeu să nu fie hulit din pricina noastră”. „Să-L slăvim pe Dumnezeu în trupul nostru și în duhul nostru care sunt ale lui Dumnezeu” (I Corinteni 6, 20), căci pentru noi, cetatea noastră este în ceruri, de unde și așteptăm Mântuitor pe Domnul Iisus Hristos, născut astăzi în peștera din Betleem, „Care va schimba la înfățișare trupul smereniei noastre, ca să fie asemenea trupului slavei Sale…” (Filipeni 3, 20-21). Sfintele sărbători ale Naș-terii Domnului, Anului Nou și Bobotezei să le petreceți creștinește, cu sănătate, bucurii duhovnicești, în pace și bună înțelegere. LA MULȚI ANI!

ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ȘI RĂDĂUȚILOR

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: