Fonduri suplimentare pentru 100 de localități

Municipiul Câmpulung Moldovenesc, orașul Vicovu de Sus și comuna Ciprian Porumbescu au primit cele mai mari sume de bani, câte 150.000 de lei, după ce ieri Consiliul Județean Suceava a rectificat bugetul județului și a alocat fonduri pentru 33 de localități care rămăseseră fără bani.
 

Gheorghe FLUTUR

Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a declarat în cadrul ședinței deliberativului că, din fericire, administrația județeană a drămuit bine fondurile astfel încât, la sfârșitul anului a reușit, în două ședințe consecutive, să aloce fonduri suplimentare pentru 100 de localități din cele 114 ale județului. El a spus că pentru fiecare localitate au fost alocate fonduri, câte 20.000 – 30.000 de lei, iar municipiul Câmpulung Moldovenesc, care are restanțe la plăți, sau comuna Ciprian Porumbescu, care a făcut cheltuieli mari pentru amenajarea căii de acces spre sediul firmei franceze Filasa care face în județ o investiție de 780 de milioane de euro în parcuri eoliene, au primit câte 150.000 de lei. Ulterior, într-o conferință de presă, Flutur a explicat: „Încercăm să ajutăm toate primăriile. Faptul că am făcut două rectificări pozitive înseamnă că am drămuit bine banii la Consiliul Județean”. Gheorghe Flutur a arătat că, pentru anul 2012, prioritatea județului este absorbția de fonduri europene și și-a exprimat încrederea că alte 25-30 de localități vor accesa proiecte cu finanțare europeană consistentă: „Îmi doresc ca în 2012 să putem spune că fiecare localitate din județ a beneficiat de cel puțin un proiect cu finanțare europeană consistentă”. Președintele CJ a subliniat că CJ Suceava se va axa pe implementarea proiectelor europene de modernizare a Aeroportului, de înființare a două depozite ecologice de deșeuri și a proiectului județean de apă-canalizare, cele trei proiecte totalizând investiții în valoare de peste 200 de milioane de euro, fiind în faza de organizare a licitațiilor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: