Alături de familie și de oficialități

La ceas de sărbătoare, membrii comunității poloneze din Suceava s-au reunit marți la restaurantul Gloria, pentru a lua parte la “Vigilia” (Masa din Ajunul Crăciunului).
 

Ajunul Crăciunului poartă o semnificație aparte în viața polonezilor, motiv pentru care fiecare dintre ei stă în sânul familiei și petrece în taină această seară deosebită. “Tot atunci, capul familiei începe cina cu împărțirea azimei, produs comestibil specific polonezilor, care se dăruiește și se împarte cu fiecare membru al familiei și se fac urări reciproce. Apoi începe masa de «Vigilia» ce conține de regulă 12 feluri de mân-care tradițională. Cina propriu-zisă se începe cu grâul cu mac, cu nucă și cu miere de albine. Urmează borșul roșu de sfeclă care este de fapt strecurat și asezonat cu urechiușe (colțunași) umplute cu ciuperci. Deopotrivă, la masa de Ajun se consumă și carne de pește (scrumbie, hering și crap), dar și colțunași cu varză, mâncare de varză cu prune și cu hribi, numai mâncare de post. Mai servim compotul de fructe uscate, dar și macul, care joacă un rol foarte important la masa din Ajun”, a explicat Stanislava Iachimovschi, președinte de onoare al Uniunii Polonezilor din România, președintele Asociației Polonezilor din Suceava și redactor-șef al revistei bilingve “Polonus”. Potrivit ei, în noaptea de Ajun, la ora 00.00, se merge la biserică, acolo unde se ține o slujbă specială numită “Pasterka”, în care colindele sunt nelipsite. “În ziua de Ajun, prin sate, se merge cu un brăduț neîmpodobit pe la casele rudelor și se fac urări. Aceste obiceiuri se regăsesc la Solonețul Nou și în Poiana Micului. Ne lăudăm cu peste 300 de colinde poloneze foarte vechi, unele de prin 1500-1600, ce au un caracter religios foarte puternic. Nu s-au laicizat. Mai există o specie de cântare, a pastoralei, care merge pe ideea minunii pe care au văzut-o și la care au asistat păstorii. Spre deosebire de colinde, acestea nu se cântă în biserică”, a adus lămuriri Stanislava Iachimovschi. La masa îmbelșugată au fost poftite și oficialitățile sucevene, primarul Ion Lungu, președintele Consiliului Județean Suceava Gheorghe Flutur, subprefectul Angela Zarojanu, consulul general al Ucrainei la Suceava, Vasily Boeciko. Atât președintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul minorității polone din România Ghervazen Longher, cât și Vasily Boeciko au primit câte un nou album “Bucovina” (tradus în patru limbi), oferit din partea lui Gheorghe Flutur. Acesta le-a dorit celor prezenți prosperitate în noul an și a apreciat că “Bucovina este zona, casa toleranței și a conviețuirii pașnice, care a creat de fapt un model pe care și l-ar dori mulți”. La rândul său, primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat: „Am avut posibilitatea și am vizitat, pentru prima dată în acest an, Polonia. Respect foarte mult poporul acestei țări și vă felicit pentru maniera în care vă conservați obiceiurile. În comunitatea de la Suceava obiceiurile poloneze sunt la ele acasă”. La eveniment au mai participat și preoții din Decanat, dar și colindătorii polonezi din Solonețul Nou și din Poiana Micului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: