Accident rutier cu 3000 de pachete cu țigări

 

Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 14 Vama, aflați în serviciu, au oprit în trafic, marți, în jurul orei 16.15, pe DJ 176, pe raza satului Râșca din comuna Moldovița, autoturismul condus de Petru Ț., de 24 de ani, din comuna Bălcăuți, pe scaunul din dreapta față aflându-se Nicolae F., de 26 de ani, din aceeași localitate. În urma controlului efectuat asupra mașinii, în portbagaj, au fost găsite 6 baxuri din carton, în care se aflau 3.000 de pachete cu țigări, de proveniență Republica Ucraina. Din declarațiile celor doi, a rezultat faptul că, la limita dintre comunele Moldovița și Brodina, s-au întâlnit cu o persoană necunoscută, de la care au cumpărat cele 6 baxuri de țigări. Baxurile au fost încărcate în autoturismul condus de Nicolae F. care, în timp ce se deplasa spre centrul comunei Moldovița, a pierdut controlul volanului și a tamponat autoturismul într-un cap de pod. Din cauza acestui eveniment rutier, cele 6 baxuri cu țigări au fost mutate în auto-turismul condus de Petru Ț. și, împreună, și-au continuat deplasarea, iar în centrul comunei au fost opriți de patrula de poliției. S-a procedat la indisponibilizarea celor două autoturisme la sediul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc și la confiscarea celor 3.000 pachete cu țigări, în valoare de 27.000 lei. Asupra lui Petru Ț. și Nicolae F. s-au găsit 800 euro, 6.600 lei și 665 grivne, sume care au fost ridicate în vederea cercetărilor, urmând a fi predate Direcției Generale de Finanțe Publice Suceava. Celor doi li s-au întocmit dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de „contrabandă”, fiind reținuți pe bază de ordonanță, ei urmând să fie prezentați instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI