„Quo vadis România ?”

Este o realitate tristă, că trăim într-o perioadă în care România se află într-o situație critică, la o răscruce: milioane de români, din cauza sărăciei, au părăsit țara și speră să-și găsească un rost pe unde pot; România se deșertifică. Tinerii pleacă și ei să-și găsească un rost în viață.
 

Resursele naturale sunt înstrăinate pe comisioane grase cu care unii se îmbogățesc. Cât de actuale sunt versurile „Munții noștri aur poartă/ Noi cerșim din poartă-n poartă!”… În această situație sunt căutate dovezile de neglijență care-i dezonorează pe conducătorii noștri politici. Și întrebarea „Quo Vadis România?” este cât se poate de actuală. Cartea pe care o supunem atenției – „Quo vadis România?” (un punct de vedere), Ed. Junimea, Iași, 2011 – adună câteva studii datorate unor autori de formație juridică, diplomați de carieră, având drept scop să trezească din inerție pe cei în cauză, până nu este prea târziu. Cartea se deschide cu studiul „Implicațiile generate de situațiile de dublă cetățenie în cazul României”, semnat de prof. univ. dr. Ion M. Anghel, fost ambasador al României la Haga, San Marino, ONU, UNESCO, specialist în domeniul dreptului internațional și comunitar. Acest studiu, deosebit de important, accentuează faptul că cetățenia ține de esența entităților statale, reprezintă una dintre problemele la care se raportează competența exclusivă a statului, este intrinsecă organizării statale. În continuare se prezintă „Dubla cetățenie: cauzele și dificultățile ce le generează. Cazurile de dublă cetățenie create prin actuala legislație a Ungariei” – o problemă spinoasă pentru diplomația contemporană. Între acordarea cetățeniei ungare, ca vârf de lance, regionalizarea pe criterii etnice și dobândirea autonomiei teritoriale pe criterii etnice, există o strânsă legătură, un raport de la cauză la efect sau de altă nuanță, constituind un adevărat arsenal de modalități la care se apelează. Într-una dintre legile adoptate în 2010 – așa-numita Lege a solidarității națiunii maghiare – se arată că sursa tensiunilor din Europa contemporană ar fi Dictatul de la Trianon, sugerându-ne impresia unor evidente și iresponsabile tendințe revizioniste care reactivează pe față. Citind cu atenție acest studiu, care este și cel mai extins din punct de vedere al numărului de pagini (peste 80), înțelegem că acțiunile la nivelul minorității ungare de a ieși de sub autoritatea statului român, conjugate cu cele iredentiste ale Ungariei, afișate cinic, vor aduce lucrurile într-o situație în care se va considera că, în interesul păcii, al unității UE nu există altă cale decât sacrificarea României prin ciuntirea teritoriului său. Doamne ferește! Urmează apoi studiul „Dreptul internațional și autonomia teritorială”, studiu datorat lui Ioan Maxim, fost ambasador la Misiunea permanentă la ONU – Geneva 2001-2006, ambasador la Berna (Elveția). În acest studiu se arată că astăzi în țara noastră sunt recunoscute și înregistrate 18 minorități etnice, fiecare dintre ele având reprezentare proprie în Parlament. Minoritatea maghiară, cea mai numeroasă – 6,6% din populația României – deține în forul legislativ actual 27 de deputați și 13 senatori; în ultimii 20 de ani UDMR participă aproape neîntrerupt la guvernarea țării. Retorica privind necesitatea unificării națiunii ungare din Bazinul Carpatic și obținerea autonomiei culturale, zonele locuite compact de etnicii maghiari, a autonomiei teritoriale, face parte din meniul zilei. Merită de subliniat faptul că niciuna dintre celelalte minorități existente în România nu se plânge de discriminare și asimilare, nu solicită un statut special ca ungurii. Niciuna dintre minorități nu își vede amenințate existența și viitorul fără autonomie. Autorul acestui studiu insistă pe faptul că Dreptul internațional contemporan nu prevede existența unui drept general la autonomie și nici a unei obligații pentru state de a o acorda. „Organizarea statelor și dreptul internațional” este titlul studiului semnat de conf. univ. dr. Ion Diaconu, ambasador al României în Danemarca în perioada 1993 – 1997. Și acum îmi aduc aminte cu mare plăcere momentul când, în 1996, am fost primit de Excelența Sa, la sediul Ambasadei României de la Copenhaga, împreună cu membrii delegației Ministerului Culturii, și am petrecut o frumoasă seară românească. Acest studiu arată clar faptul că organizarea teritorială trebuie să respecte atât norme constituționale – de substanță și de procedură –, cât și norme ale dreptului internațional. Ea nu poate să afecteze nici unitatea statului, nici drepturi și libertăți ale omului, atât ale majorității, prin încălcarea normelor autonomiei locale, cât și ale unor minorități, prin modificări ale compoziției demografice a unităților teritoriale. Volum se încheie cu studiul „Nici Basarabia și nici Transilvania (Nem, nem soha!)” semnat de prof. univ. dr. Aurel Preda, fost ambasador, președintele Asociației Române de Politică Externă, studiu foarte bine structurat pornind de la faptul că s-a încercat, în ceea ce privește România, diversiunea intitulată „Transilvania sau Basarabia”, în contextul contribuției semnificative a Bucureștiului la declararea independenței Republicii Moldova la 27 august 1991, prin care Moscova încerca, prin canale semioficiale sau oficioase cu ecou și la Budapesta, șantajarea Bucureștiului în sensul de a i se cere să decidă ce cale urmează: sprijină în continuare Chișinăul în drumul spre Europa, renunțând la Transilvania sau la o parte din ea, teritoriu care ar urma să aleagă o cale aparte, ori păstrează în componența sa Ardealul, dar încetează să aibă un rol activ în viața tinerei Republici din stânga Prutului. Este un privilegiu să poți citi această carte, pentru faptul că ai posibilitatea să înțelegi o asemenea problematică atât de actuală și delicată în diplomația românească. Așa după cum subliniază în „Memento” prof. univ. dr. Ion M. Anghel, „Nimeni să nu se creadă în afara timpului, iar pentru situația la care s-a ajuns, ca și pentru ceea ce s-ar putea produce în continuare, există, în mod neîndoielnic, vinovați…” care „vor răspunde așa cum se cuvine”. Volumul se încheie cu „Anexe” în care sunt publicate tratatele de pace de la 4 iunie 1920 (Trianon), Paris – 10 februarie 1947, comunicatul Asociației Române de Politică Externă, Asociației Ambasadorilor și Diplomaților de carieră din România datat 2 iunie 2011 și intitulat „Încercări de a stăvili cursul istoriei”, în urma unei inițiative de a se crea un birou al așa-numitei Țări a secuilor (Szeklerland) la Bruxelles, un interviu al Excelenței Sale domnul Ambasador Aurel Preda cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la adoptarea Declarației de independență a Republicii Moldova și, nu în ultimul rând, câteva considerații privind Tratatul de înțelegere, colaborare și bună vecinătate dintre România și Republica Ungară – neajunsuri și învățăminte. Așadar Quo vadis Romania?

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: