Fetițele au crescut…

Sigur ca au crescut. C’est la vie… Și am fost învățați că la 18 ani o fată e de-acum un adult, iar un băiat abia că se îndreaptă spre ușa de ieșire din adolescență. Se obișnuia pe vremuri ca anii de școală să funcționeze cu școli separate pentru băieți și fete, dar după orele de școală, viața se amalgama fără deosebire. Și viețile își urmau destinele.

 

S-a întâmplat, desigur, oriunde, să treci pe lângă o domnișoară cocoțată pe pantofi-cui, fardată și elegantă, cu un mers țanțoș și, deodată, să întorci capul nedumerit și încurcat. ,,Parcă mi-e cunoscută fata asta!” ți-ai spus. Ai mers mai departe, dar gândul te-a urmărit: ,,Cine o fi?” Nici nu ți-a trecut prin minte că duduia este chiar fata de pe strada copilăriei cu care ai jucat cândva ,,șotron“. În sacul meu cu amintiri am dat peste un cântec cu o melodie unduioasă și cu un liric asemănător, ca un testimonial sau o evidență a ceea ce a fost odată: ,,Firește, acum ești domnișoară /Nu mai glumim ca înainte /Privirea ta mă înfioară /Ești serioasă și cuminte. /Dar nu știu însă cum îmi vine /Când văd acești doi ochi ce cată /Așa frumoși și mari la mine /Și știu că-i sărutam odată…” Nadia Comaneci? La 6 ani a participat la serioase probe de gimnastică, în timpul în care alte tinerele încă se jucau cu păpușele sau colecționau ,,Barbie”, Nadia cucerea trofee și inimile întregului glob. A câștigat la Olimpiada din Montreal 10 perfect și a fost apreciată ca fiind gimnasta secolului. Acum, se plimbă între America și România mai lesne și mai des decât noi de aici la Brașov. Conduce o organizație numită ,,Perfect 10”. Ambasadoare a treburilor româno-americane în aceste zile, ne aduce mândrie. Shirley Temple? La vârsta de numai 3 anișori dansa și cânta, talentul ei înaintea anilor pubertății i-a adus titluri și angajamente cinematografice ca niciunei alteia. La 12 ani s-a retras substanțial, dar a mai apărut pe ici, pe colo. În anii părului cărunt, Ronald Reagan a numit-o Șef Protocolar al Casei Albe și mai târziu ambasadoare în Ghana și Cehoslovacia. Prof. Ana Aslan? Brăileanca noastră a avut o chemare dumnezeiască în ziua când, timidă, la 18 ani, a intrat pe porțile Facultății de Medicină din București. Ceea ce a devenit Ana Aslan este acum istorie a contribuției științifice pe care fetița asta a adus-o umanității în combaterea bătrâneții prin geriatrie. Venus Williams, campioană mondială la tenis, a început să bată paleta și mingea la frageda vârstă de 3 ani și când a împlinit 12 ani a trecut la profesionism. Nu trebuie să merg prea departe. Sora mea, pe care am ajutat-o la 2 ani să facă primii pași, e acum bunica a 7 copii. Una dintre nepoțele, talent recunoscut, bate acum, la 6 ani, la porțile televiziunii și a fost recent “casted” în rolul principal al unui nou film, ,,The Captured Bird”. Îmi aduc aminte de Tevie Lăptarul din ,,Violonistul de pe acoperiș”, tatăl a 5 fetițe, care primeau mai târziu vizitele singurei pețitoare din sat, și care tată, când a avut o convorbire cu Creatorul, smerit și nedumerit, l-a întrebat: ,,Doamne, știu, m-ai blagoslovit cu 5 fete, nu îmi aduc aminte când eu am îmbătrânit, dar când ele?” Fetițele cresc, însă nu doar ele. Și băieții cresc. Dar dacă stai de vorbă cu o mamă care are și băieți, și fete, și întrebi care este diferența, ai să-i citești pe față mirarea că pui o asemenea întrebare. ,,Toți copiii sunt egali pentru un părinte, dar fetița este floarea. Ele, fetițele, cer, și li se cuvine, atenție specială. Fetele sunt lumina casei pe care nu o stingi seara până nu le vezi sosind acasă…” Dar există și un motiv deosebit pentru care am ales acest subiect. Am mai menționat, mai de mult, că, lucrând în Scarborough, un bun număr de ani, am fost unul din suporterii administrativi ai unei grădinițe, ,,mini-school”. Atunci, am fost profund mișcat și impresionat când am văzut o fetiță de 5-6 anișori plângând că mama nu i-a dat pachețelul cu mâncare de dimineață. Am dat fuga la un magazin, am cumpărat și i-am pus un sendviș și o sticlă cu apă în ghiozdănaș. Ați văzut vreodată un râs cu plâns? Sigur că da. Ei, bine, fetița de odinioară este acum educatoare a aceleiași instituții, i-am reîmprospătat memoria, m-a îmbrățișat și nu știu ale cui lacrimi mi-au udat reverul hainei. HARRY BEER Canada