Societatea de Neuroradiologie și Radiologie Intervențională din România și Societatea Română de Radiologie și Imagistică Medicală vor să înainteze un memoriu Ministerului Sănătății și Ministerului Educației prin care să arate că este nevoie de un program de reabilitare a clinicilor universitare, unde se pregătesc studenții în medicină și rezidenții, dotarea acestora fiind mult depășită, a declarat, la Gura Humorului, președintele Societății Române de Radiologie și Imagistică Medicală, prof. dr. Gheorghe Iana. El consideră că pentru a avea medici bine pregătiți în acest domeniu este nevoie și de o bază tehnică bine pusă la punct, or în aceste clinici „sunt echipamente care trebuiau casate de acum 4-5 ani”.
“Nu putem să facem învățământ de calitate, nu putem să producem oameni performanți, dacă nu avem condiții să-i pregătim. În prezent, există multe probleme în dotare și, atâta timp cât nu există o concepție unitară la nivelul Ministerului Sănătății și la cel al Ministerului Educației – pentru că procesul de învățământ există, rezidenții sunt în proces de învățământ, studenții sunt în proces de învățământ –, deci trebuie să ne asumăm, așa cum ne asumăm denumirea de clinică universitară, unde se desfășoară activități de învățământ, trebuie să ne asumăm și patronajul, iar cei care-și asumă patronajul trebuie să și sprijine material activitatea”, a spus dr. Iana. El mai spune că nu folosește nimănui să fie adusă tehnică de ultimă generație „cu costuri foarte mari în anumite spitale numai pentru că așa se dorește, local sau central”, când această tehnică poate fi adusă acolo unde chiar poate fi folosită: „Dacă eu aduc echipament de generație 2012 într-un spital în care medicii au lucrat cu echipamente din anul 1996 și nu au unde să se pregătească pe echipamente moderne, care va fi rezultatul? Compromiterea tehnicii și lipsa de folosire și de exploatare a unui echipament în care s-a investit foarte mult”. Dr. Iana a precizat că ar fi logic și de bun-simț ca cei care gestionează fondurile să le aloce etapizat, o primă etapă fiind repartizarea lor către centrele de formare, apoi spre centrele de exploatare. „Din păcate, sunt mulți medici care pleacă din țară” Președintele Societății Române de Neuroradiologie și Radiologie Intervențională, dr. Bogdan Popa, a declarat, la rândul său, că, „din păcate, sunt mulți medici care pleacă din țară – și nu numai radiologi –, pe criterii multiple”. “Criteriul tehnic este unul dintre ele, pentru că atunci când vrei să faci performanță ai nevoie de două lucruri esențiale: specialiști foarte bine pregătiți și aparate performante, pe care trebuie să ai bani să le cumperi și să le întreții. Ca urmare, acesta este unul din criteriile – alături de cel financiar – care îi fac pe tinerii medici, din păcate, să opteze spre alte țări”, a spus dr. Popa. Aproape 140 de medici rezidenți și medici specialiști din țară au participat la Gura Humorului la al doilea curs de iarnă al Societății de Neuroradiologie și Radiologie Intervențională din România. „Cursul practic a cuprins toate secțiunile acestei ramuri denumite intervenționale. Sunt practici minim invazive, care au importanță nu numai din punct de vedere medical, ci și economic, fiindcă prin această procedură pacienții sunt tratați cu costuri operatorii și post- operatorii mult mai mici. Au fost secțiuni dedicate intervențiilor la nivelul abdomenului, vaselor extreme, cap, gât, membre inferioare, un moment separat fiind dedicat patologiei sânului, în premieră pentru cursul nostru. Am chemat specialiști, cadre universitare din toată țara, oameni cu mare experiență, care lucrează efectiv în terapiile respective. Ca urmare, chiar dacă e o societate relativ nouă, noi constatăm cu bucurie că numărul celor interesați de această supraspecialitate crește, ceea ce ne-a mobilizat să dezvoltăm partea de informare. Sperăm ca în maximum 10 ani să și facă astfel de intervenții”, ne-a informat dr. Bogdan Popa.
Comentarii