Iarna pe uliță

Recentul clasament referitor la corupție realizat de Transparency International vede România pe locul 75 din 183 de state, iar în Uniunea Europeană o găsește pe locul 25 din 27, dându-ne palida satisfacție că suntem mai ceva decât vecinii bulgari și greci. Dacă aceste cifre nu spun, singure, prea mult, pentru o imagine mai clară e utilă informația că față de anul trecut România a regresat și cea că, în limbajul Transparency International, păcatele românești se numesc, în ordine, incompatibilitate, conflict de interese, trafic de influență, nepotism, abuz, luare de mită.
 

L.D. CLEMENT

În ultimii 20 și mai bine de ani, în România s-au purtat – de la nivelul declarațiilor, al unor intenții care s-au cerut aplaudate și recompensate în încredere și voturi, nu în ultimul rând, poate, de la nivelul unor răfuieli și execuții care trebuia explicate cumva – câteva războaie împotriva corupției. Pe urmă războaiele au stat. Norii s-au mai răzbunat spre apus. Dar stau grămadă peste satul românesc; cine ridică ochii, îi vede, cine nu, nu. Cei mai mari nu stau din sfadă, că pricini de încăierare multe au. Cei mai mici… se scâncesc și plâng, dar n-au treabă cu cei de sus, cum nici cei de sus n-au treabă cu ei. Pare-se că totu-i doar așa, o poezică de zis înainte de culcare; o spui și-adormi pe-o ureche. Și doar într-un coșmar de-o clipă să se mai arate câte unul care ia barda anticorupției de după ușă. Te trezești. E iarnă, e liniște și noapte.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: