Tari de cap

Mai întâi, instanțe serioase au invitat sucevenii să-și controleze gratuit sănătatea (plămâni, glicemie). Pe acest fond, oarece întreprinzător i-a încercat pe unii la telefon (îi mai căutase și anterior…) și i-a anunțat că sunt fericiții câștigători ai unor vouchere. Plus sugestia că și-ar putea controla… Cu așa momeală, a adunat o mână de oameni într-un hotel. S-au văzut oamenii acolo și s-au uitat unii la alții: cu toții, cam trecuți de 70 de ani. Targetul uman era clar! Iar înaintea lor s-a pus un sfătos comis voiajor ardelean, rutinat în a lucra „în plen”.

 

Întâi i-a invitat să-și pună ochelarii și să răsfoiască niște reviste cu oale (și tigăi). Pe urmă a încercat să-i seducă să-și cumpere oale, că-s bune la casa omului. Bătrâneii s-au abținut. După aceea, a scos un aparat-minune care-ți ia boalele cu mâna. Și 1200 euro din buzunare. Potențialii clienți s-au foit și-au zis un nu hotărât. A încercat insul să-i învețe să-l cumpere în rate. Tari de fire, bătrâneii nici nu s-au clintit. Apoi i-a luat pe câte unii să-i consilieze așa, mai în particular, și să le mai ceară niște date (un CNP, o adresă acolo, să fie). Dar nu i-a mers nici aici, astfel că a revenit la poezia cu oalele și tigăile: cică, folosind voucherele, se procopseau cu oale mai ieftine. Dar erau așa de scumpe, încât nici cu voucher n-ajungeau la preț de magazin. Și iar au zis nu!… Plecând acasă, gândeau că uite cum le-a ieșit de-o plimbare pe înserat, ba au mai fost și la hotel. Iar ardeleanul își puse, pasămite, traista-n băț, gândind la rându-i: Tari de cap ăștia, pe la Suceava.