În jurul cozii

Dacă într-un weekend televiziunile de știri n-au știri-de-știri, comit știri mai mărunțele. Iar dacă e loc, fiindcă nu-s destule cele mărunțele, se-adaugă comentarii, analize etc. la știri. Deunăzi s-a făcut filosofia cozii. N-a fost vorba de cea a mâței lui Hagi Tudose, că aceea a fost răsscurtată; și-n proză, și-n realitate. Ci a „cozii la români”, aspect devenit fundamental și cerându-se el singur cercetat de vreme ce tocmai „românii” se îmbulziseră iar; de data aceasta la pește (că a fost dezlegare) și la mall (că s-a mai deschis unul pe undeva).

 

De aici, o întreagă clacă (…cam ar fi fiind vremea lor, după calendar) și o energică dare cu păreri. N-am priceput până la urmă (dar trebuia să se ajungă la o urmă?!) ce-ar fi fost de reținut, însă am rămas cu senzația că ideea ce trebuia să se lipească precum o ciungă bine mestecată de talpa pantofului ar fi c-așa suntem noi, neam de nostalgici, că ni s-a inoculat în genă dorul „cozii comuniste” și de aceea ne rânduim în lungi așteptări și la moaște, și la pui de 8 lei kilul. M-aș fi așteptat însă ca spre dreapta ilustrare a „cozii comuniste” să se arate și cum se calcă în picioare occidentalii sau extremorientalii când li se deschide câte un magazin care-i face curioși și dornici; cum stau ei la cozi până și doar în chiloței, dacă „legea” inaugurării așa o cere (și o mai cere: la un astfel de eveniment, nu se poate să nu vină toată presa!; publicitatea e sigură și e gratuită); m-aș fi așteptat să-l văd și pe însuși Mr. Bean, dintr-un filmuleț de odinioară, cum, cu noaptea-n cap, în prima zi din an, se pune la rând la solduri, ba încearcă și să sară coada, să fie un pic mai în față. De ce?! Fiindcă și el e nostalgic…