Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

Biserica și Paraclisul Parohiei Lisaura la ceas aniversar

„Ați auzit că s-a zis celor de demult: Să nu juri strâmb, ci să ții înaintea Domnului jurămintele tale!” (Mat. V, 33)
Sf. Părinți Ioachim și Ana nu le era străin actul suprem prin care se confirmă adevărul pentru ceva, act care cheamă martor pe Dumnezeu ca să vegheze asupra împlinirii întocmai cum este rostit, un act pe care-l săvârșesc și ei pentru că „ajunseseră la capătul răbdării din pricina lipsei copiilor”, socotită ca pedeapsă pentru nevrednicie și stare de păcat. Ajunseseră aici pentru că „Templul”, cu tradițiile sale, îndepărta pe cei ce nu aveau copii, le refuza jertfele și-i socotea blestemați de Dumnezeu.
 

În aceste condiții plânsul și amărăciunea lor se împleteau cu rugăciunea „ca Dumnezeu să ridice această ocară de la ei” și să le facă bucuria de a avea un copil. Mai mult, socotesc că dacă Dumnezeu le va face această bucurie, ei jură că îl vor închina și dărui lui Dumnezeu spre slujire; și nicio clipă nu s-au gândit la altceva, la ceva strâmb. Cuvântul Mântuitorului consemnat mai sus oprește jurământul strâmb, adică acela cu care lumea de atunci, dar mai cu seamă cea de azi, înșală încrederea aproapelui luând martor pe Dumnezeu. Cu totul altfel priveau jurământul Sf. Părinți, era un act responsabil, un act între ei și Dumnezeu care nu implica pe aproapele, un act asupra căruia Domnul s-a milostivit și le-a dăruit la bătrânețe și „în stare de nerodire” copilul dorit, prin care începea să se întrevadă „plinirea vremii” pentru izbăvirea unei lumi care ajunsese într-o prăpastie morală care întunecase vederea atât de mult încât cuvântul Legii era transformat în tradiții păguboase prin care „lustruiau partea dinafară a blidului”, iar Profeții erau „omorâți între templu și altar!”. Sf. Părinți au împlinit jurământul luând ca martori „fecioarele Nazaretului cu făclii aprinse” ca să ducă la Templu și să încredințeze lui Dumnezeu odorul lor cel mai de preț, pe copila lor Maria. Momentul acesta este unic. Până atunci toți închinau la Templu pe copiii lor, se bucurau pentru ei dar îi luau înapoi ca să se mândrească cu ei, ba chiar priveau cu dispreț pe cei ce nu aveau copii. De data aceasta însă cei doi bătrâni le dau o adevărată lecție de „dreaptă rânduială”, ei nu mai iau copilul înapoi și, ca nu cumva fiica lor – care avea doar trei ani – să caute înapoi la dragostea părinților, au chemat fecioarele cu făclii ca să-i lumineze calea, nu atât spre Templu, cât mai cu seamă spre Împărăția lui Dumnezeu a cărei poartă se deschidea odată cu deschiderea ușii Templului. Intrarea în Templu a Sf. Fecioare Maria era cel dintâi pas făcut pentru pregătirea întrupării Domnului, iar lumina făcliilor i-a arătat cum se deschid cerurile și câtă frumusețe poate vedea un om – fie el și la vârsta de trei ani –, care să-l determine să nu se mai uite înapoi la nimic, nici chiar la părinții preaiubiți, că „a urcat veselă cele cincisprezece trepte”, spune Acatistul, și în aceasta stare de veselie s-a despărțit de ei, rămânând fără umbră de dorință ca să se întoarcă la casa părintească – dorință comună tuturor copiilor. Din Sf. Tradiție cunoaștem că până la vârsta de trei ani a fost crescută de Sf. Ana cu gândul la curățenia sufletească, ca pe un vas ales și sfânt, și de aceea „i-a pregătit un loc de care nu se apropia nimic din ce este necurat”, iar la Templu, îndată ce a urcat treptele, a fost dusă în Sf. Sfintelor, ceea ce până atunci nu se întâmplase. Era prima dată când se vedea lucrarea lui Dumnezeu prin care confirma jurământul făcut de Sf. Părinți Ioachim și Ana, iar Templul va fi „casă și masă” pentru Sf. Fecioară Maria, casa fiind Sfânta Sfintelor, iar masa fiind „hrana cerească ce se dădea de Îngerul Domnului, ca nimic din ce era pământesc și atins de necurăția păcatului să nu întineze „vasul din care avea să se întrupeze Fiul lui Dumnezeu”. Psalmistul David a văzut această lucrare dumnezeiască și a cântat-o mărturisind: „Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită și prea înfrumusețată. Ascultă fiică și vezi și pleacă urechea ta și uită poporul tău și casa părintelui tău, că a poftit Împăratul frumusețea ta, că El este Domnul tău. …Toată slava fiicei Împăratului este înăuntru, îmbrăcată cu țesături de aur și prea înfrumusețată… Pentru aceasta popoarele te vor lăuda în veac și în veacul veacului!” (Ps. XLIV, 11-21). Se știe că slava lui Dumnezeu locuia în Sfânta Sfintelor, iar această slavă avea ca mărturie Chivotul Legii în care se păstrau semnele trecerii prin pustie: Tablele Legii, toiagul lui Aaron și năstrapa cu mană, dar acum acest Chivot este plin de slavă și îmbrăcat cu țesături de aur, frumusețe poftită de Împăratul care este și Domnul. Neînțeles a fost cuvântul profetic al lui David până atunci și tot neînțeles a rămas și după ce Sf. Fecioară a fost dusă în Sfânta Sfintelor ca un Chivot însuflețit, pentru că arhiereul „care s-a încumetat” să facă aceasta avea să fie ucis de iudeii tradiționaliști, care au transformat Legea în tradiții, potrivit cărora – ca și Mântuitorul puțin mai târziu –, „trebuia să moară! Și… l-au omorât fără a sta pe gânduri…, așa cum spunea Dumnezeu prin Isaia: „Că s-a învârtoșat inima poporului acestuia și… ochii săi i-a închis, ca nu cumva să vadă… și… să înțeleagă, și să se întoarcă la Mine și să-l vindec” (Is. VI, 10). Acestui popor îndărătnic spunea Mântuitorul: „Să nu vă jurați nicidecum…” (Mat. V, 34), pentru că făcuseră un jurământ când au primit Legea în Sinai și l-au încălcat, stricând poruncile prin tradiții și „lăsând numele lor spre blestem” (Is. LXV, 15). Această realitate a adus după sine lepădarea poporului ales profețită de Isaia, prin care a făcut și precizarea: „Dar slujitorii Mei vor fi numiți cu alt nume… Pentru că Eu voi face ceruri noi și pământ nou… și se vor bucura și se vor veseli de ceea ce Eu voi fi făcut!” (Is. LXV, 15-18). Iată că proorocia s-a împlinit, slujitorii Domnului sunt numiți cu alt nume, sunt creștini, iar ei sărbătoresc cu prilejul Intrării în Biserică a Maicii Domnului intrarea de altă dată în Templu, dar o sărbătoresc bucurându-se de ceea ce a făcut Domnul, chiar cum a spus David: „Se vor închina și… feței tale se vor ruga mai-marii poporului… Pomeni-vor numele tău în tot neamul și neamul…, te vor lăuda în veac și în veacul veacului!” (Ps. XLIV, 14 și 20-21). Pentru noi, ctitorii și ostenitorii care timp de 25 de ani am purtat povara schimbării din temelii a moștenirii primite de la înaintașii vrednici de pomenire, sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului are o însemnătate aparte și aceasta se datorează faptului că în ziua de 21 noiembrie am avut bucuria ca Chiriarhul locului, Înalt Preasfințitul PIMEN SUCEVEANUL, să săvârșească serviciul divin de sfințire a bisericii cu 18 ani în urmă și apoi a paraclisului acum 7 ani, deci suntem la ceas aniversar. Socotim că aceasta a fost voia Maicii Domnului și spun aceasta pentru că și alte construcții ridicate între cele două amintite au fost tot în această zi afierosite Domnului, ba chiar odată am stabilit pentru sfințire ziua de 26 octombrie, la sărbătoarea Sf. M. Mc. Dimitrie, care este ocrotitorul bisericii și a satului Lisaura, dar muncitorii au greșit ceva în execuția lucrărilor și… tot la Maica Domnului am ajuns! Așa că de atunci am înțeles că Maica Domnului trebuie să fie ocrotitoarea noastră alături de Sf. M. Mc. Dimitrie și am zidit paraclisul întru cinstirea ei pentru Sărbătoarea Intrării în Biserică. Este o mare bucurie să vedem tainic, an de an, cum Sf. Fecioară urcă treptele Templului pentru a deveni Mireasa Fiului lui Dumnezeu, să vedem mâna arhiereului cum o duce în Sfânta Sfintelor pentru a o pune ca pe un Chivot înaintea Domnului ca să se umple de Duhul Sfânt pentru că „a poftit Împăratul frumusețea ei”. Bucurie este să-l avem în mijlocul nostru pe Chiriarhul cel smerit și plin de iubire jertfelnică, care trăiește cu lacrimi de bucurie zidirea locașurilor sfinte. Cea mai mare bucurie, însă, este că avem pe Maica Domnului ca ocrotitoare, la icoana ei stând candela aprinsă permanent prin grija unei fecioare care s-a îndatorat pe sine să poarte de grijă ca untdelemnul din candelă să nu se sfârșească. La această icoană – adusă de la Sf. Munte Athos de un vrednic credincios –, pe care o purtăm în procesiune înaintea iernii de la biserica mare la paraclis și apoi după trecerea iernii înapoi, îngenunchează credincioșii noștri și plini de nădejde îi cer ajutorul, mulțămind donatorului ei. Unii pot mărturisi că rugăciunile li s-au împlinit, semn că Maica Domnului ascultă pe fiecare și potrivit credinței le dă ajutor. Cum să nu te rogi celei pe care Dumnezeu a pus-o să fie cinstită de toate neamurile? Cum să nu te rogi Maicii Domnului care a fost, este și va fi preamărită de Oștile cerești – între care cel dintâi este Sf. Arhanghel Gavriil? Cum să nu o cinstești pe cea care a fost găsită de Dumnezeu să-I fie vas al întrupării Fiului? Doamne, nu poate fi altfel decât cum Tu a binerânduit! Adică să fie mărturisită, așa cum a făcut în acele vremuri Elisabeta, ca Maică a Domnului, care „a aflat har” și asupra căreia „Duhul Sfânt s-a pogorât în actul zămislirii”, pentru că a fost găsită ca un preacurat vas al întrupării. Ascultați cuvântul Mântuitorului rostit apostolilor: „Eu însă vă spun vouă: …Fericiți sunt ochii voștri că văd și urechile voastre că aud. Că adevărat grăiesc vouă că mulți prooroci și drepți au dorit să vadă cele ce priviți voi, și n-au văzut și să audă cele ce auziți voi, și n-au auzit” (Mat. V, 32; XIII, 16-17). Pentru toți creștinii aceste cuvinte se împlinesc totdeauna când participăm la Jertfa Sf. Liturghii, dar comunității noastre astăzi ne-a dăruit un pic mai mult, deoarece ni s-a îngăduit ca să putem privi în urmă pentru a cuprinde pe toți cei care s-au ostenit și să-i avem între noi. Am început vorbind de jurământ și am cuprins cu gândul făptuirile mântuitoare ale lui Dumnezeu, dar nu prin cuvânt ca la actul creației firii înconjurătoare, ci prin faptă, pentru că dacă la întemeierea lumii „a luat țărână din pământ, a făcut pe om și a suflat în fața lui suflare de viață și s-a făcut omul ființă vie” (Gen. II, 7), acum „a luat una dintre fiicele omului” și a făcut-o vas ales al întrupării Fiului Său, „a binecuvântat-o între femei”, pentru că „a aflat har” și i-a spus prin Arhanghelul Gavriil: „Nu te teme…, Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri…, iată vei lua în pântece și vei naște fiu… Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema…” (Luca I, 28-35). Așa a început „restaurarea omului” – vorba preavrednicului Părinte Stăniloae –, o lucrare săvârșită înlăuntrul ființei sale numai după ce o plămadă a umanității a fost găsită „plină de har”, ea fiind „o fecioară din Nazaret, iar numele fecioarei era Maria” (Luca I, 27-28). Toate numai după ce un jurământ a fost ținut înaintea Domnului, singura care a putut să „ucidă în sine” pornirile păcătoase ale trupului în timpul „Școlii Duhului” care „funcționa” în Sfânta Sfintelor. Dacă aș fi un Pavel și dacă aș avea curajul de Apostol, aș întreba: „Înțelegeți cele ce am spus până acum?”. Dar nu sunt nici Pavel și nici n-am curaj de Apostol, doar slujesc Biserica purtând povara trupului, însă luând aminte la Proorocul Ieremia căruia Domnul i-a poruncit: „Eu te-am pus străjer… și tu vei auzi cuvânt din gura Mea… și dacă nu vei grăi nimic ca să vestești…” (Ier. XXXIII, 2-9) atunci, de frica pedepsei Domnului, am îndrăznit să pun întrebarea, și dacă măcar unul va răspunde că a înțeles și va da slavă lui Dumnezeu pentru lucrarea săvârșită prin Maica Domnului, atunci voi scăpa de pedeapsă „și-mi voi fi salvat sufletul de la moarte”, aducând folos sufletesc celor care se apleacă să citească aceste cuvinte. Cu această nădejde am arătat „cât de minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi” și cât de mult putem câștiga în creșterea noastră duhovnicească dacă vom urma pilda Sf. Părinți Ioachim și Ana atunci când luăm ca martor pe Cel Preaînalt, dacă vom urma pilda lor și vom închina lui Dumnezeu copiii noștri ca să poată urma Sf. Fecioare. Da ce spun „dacă”, pentru că și noi ne închinăm copiii ducându-i la Biserică după ce primesc Taina Sf. Botez, da, și noi facem aceasta, însă după aceea, pentru că nu am luminat calea cu bună rânduială duhovnicească, îi luăm înapoi ca să-i mai aducem din când în când la marile sărbători sau chiar numai când ajung la vremea cununiei, dar și atunci nu atât pentru Dumnezeu, care le sfințește unirea, cât pentru a primi „darul de nuntă” pe care nuntașii îl dau după ce rămân fără încălțări în picioare „de atâta joc”. Vedem cum intrarea în biserică și închinarea pruncilor a devenit o simplă tradiție, care nu păstrează puntea de legătură între sufletul copilului și Dumnezeu primită în dar prin Botez, o tradiție păguboasă din care a dispărut bucuria trăită de Sf. Fecioară când a urcat treptele de la Templu, o tradiție care lipsește sufletul de creșterea în practica virtuților. Așa stând lucrurile, cum să mai spună cineva „fie mie după cuvântul Tău” dacă în urechi n-a ajuns? Iată de ce praznicul Intrării în Biserică este o „predanie” și o învățătură care nu trebuie să lipsească din grija duhovnicească a părinților pentru copiii lor. Acum, când Sfânta Biserica Ortodoxă a rânduit o perioadă de pregătire prin Postul Nașterii Domnului, cu atât mai mult se așteaptă ca părinții să se îngrijească de creșterea duhovnicească a copiilor, aducându-i cu bucurie la Sf. Altar pentru spovedanie, cei care au trecut de 7 ani, și pentru împărtășania lor, și a celor mai mici de 7 ani. Este vremea potrivită, mai cu seamă că suntem la ceasul acestei preafrumoase sărbători, să ascultăm cuvântul Domnului: „Lăsați copiii și nu-i opriți să vină la Mine, că a unora ca aceștia este împărăția cerurilor”, pentru că aducându-i „Își va pune mâinile peste ei” (Mat. XIX, 14-15) și… bine le va fi! Cred, chiar, că atmosfera unică a Cerului coborât în Sf. Liturghie le va lumina mai mult mintea și le va „șterge ochii” înroșiți de ecranul calculatorului. Repet pentru ei cuvântul Domnului: Bine la va fi! Pentru toate mulțămind să preamărim pe Sf. Fecioară Maria – Maica Domnului și să dăm slavă lui Dumnezeu că ne-a învrednici ca să ajungem împreună la acest înălțător Praznic. Pr. IONEL FILON

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: