Pentru lucrări de reabilitare începute în școli

MECT a mai alocat 8 milioane, dar datoriile la constructori sunt aproape duble

Zece unități școlare din județul Suceava au mai primit niște fonduri de la Ministerul Educației, pentru lucrări de reabilitare începute, însă doar trei dintre ele au primit suficiente pentru a le finaliza anul acesta.
 

prof. Petru Carcalete

Șeful Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Petru Carcalete, a declarat ieri că fondurile alocate recent în această ultimă tranșă se cifrează la 8,4 milioane lei, bani cu care vor fi continuate lucrările la campusul de la Liceul cu Program Sportiv Suceava și cele de reabilitare începute la Grupul Școlar Moldovița, școlile din Pojorâta și Sadova, Școala Nr. 3 Câmpulung, Grădinița cu Program Normal Nr. 5 Câmpulung și Școala Salcea, și vor fi încheiate lucrările de la Școala Negostina-Bălcăuți, Școala din Mănăstirea Humorului și la Grădinița nr. 8 Fălticeni. Cu 100.000 lei, se vor mișca puțin lucrările de la campusul LPS Liceul cu Program Sportiv Suceava a primit 100.000 lei pentru continuarea lucrărilor la campusul sportiv, bani cu care se va achita din datoria către constructor, dar se vor face și câteva lucrări absolut necesare pentru a nu se deteriora ce s-a construit până acum – ne-a declarat ieri directorul acestei școli, prof. Dumitru Bernicu. „Există un anume circuit al acestor bani, ei vin la IȘJ, merg la primărie, iar apoi ajung la noi. Din ce ne-a promis constructorul, din acești bani, după ce vom da și din datorii, vor pune acoperișurile și geamurile termopan la cantină și la club, ca să nu se deterioreze zidurile, iar pe măsură ce timpul o va permite, vor face și ceva lucrări la terenul de fotbal, care ne e necesar ca aerul”, ne-a spus directorul. La LPS, constructorul oprise lucrările la campus, după ce o perioadă a lucrat „în regim de avarie”, pentru a se conserva ce se lucrase. Reamintim că dintre obiectivele campusului, lucrările la amfiteatru sunt realizate în proporție de 90%, cele la internatul cu 120 locuri – 80%, în proporție de 60% la cantină și clubul elevilor și 50% la stadionul de fotbal, rugbi și atletism. „Lucrările nu afectează procesului de învățământ” Grupul Școlar Moldovița a mai primit acum o porție de bani, 15.000 lei, cu care se vor continua lucrările de reabilitare a clădirii unde a funcționat internatul – ne-a spus primarul localității, Traian Iliesi. „Sunt și ceva datorii la constructor. Până acum s-a făcut acoperișul, constructorul mai are ceva de lucru în interiorul clădirii. E vorba despre clădirea internatului, lucrările nu afectează procesul de învățământ. Intenționăm să amenajăm acolo săli de clasă pentru elevii celor 3 școli din cătune, care vor fi comasate”, ne-a spus primarul de la Moldovița. Situație mai fericită la Bălcăuți Într-o situație mai fericită este Școala Bălcăuți, care a primit, în sfârșit, toți banii pentru a finaliza lucrările începute, atât la școala de centru, care era aproape gata, cât și la cea din Negostina. „Mai avem de făcut izolarea exterioară, de finalizat încălzirea, racordarea la sistemul de ventilație. Lucrările de reabilitare au constat în extinderea corpului nou, unde sunt 4 săli de clasă, grupuri sanitare, există alimentare cu apă și fosă septică, investiția fiind de 1,1 milioane lei. Noi avem două corpuri de clădire și, după definitivarea lucrărilor în extindere, vom aduce toți elevii în corpul principal, fiindcă școala veche e de pe timpul Mariei Tereza. În felul acesta vom reduce și cheltuielile cu întreținerea. Sperăm ca prin bugetul local să rezolvăm și problema corpului vechi, unde vom face izolarea termică, racordarea la încălzire și renovarea sălilor de clasă. E o lucrare care poate fi suportată din bugetul local; și acolo va rămâne grădinița, urmând să amenajăm și o sală de sport”, ne-a declarat primarul Vasile Ursachi. Școlile cu lucrări de reabilitare vor avea nevoie în continuare de bunăvoința firmelor de construcție care le efectuează, pentru că ele au datorii către constructori de circa 15 milioane lei, astfel că ultimii bani primiți nu vor ajunge și pentru plata lor, și pentru continuarea lucrărilor. Inspectorul general Petru Carcalete a spus că unele datorii „s-au mai stins” prin sumele alocate în cursul acestui an prin hotărâre de guvern, dar, din cauza datoriilor neachitate la timp, există pe rol procese intentate de unii constructori, pentru recuperarea banilor. Aceștia au dat în judecată fie școala respectivă, fie primăria localității, fie inspectoratul școlar sau ministerul de resort, fără să țină cont cu care din aceste instituții încheiase contractul. În afară de sumele menționate mai sus, Inspectoratul Școlar Județean Suceava a mai primit anul acesta 4,4 milioane lei pentru lucrări de investiții în cluburi sportive și ale elevilor, dar și în școli, prin hotărâre de guvern, 2,6 milioane lei fiind pentru investiții în continuare și lucrările de reabilitare în 17 școli din județ, restul de 1,77 milioane lei fiind pentru Palatul Copiilor Suceava, cluburi ale copiilor și elevilor și cluburi sportive.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: