Rui Zink în România

Rui Zink, cunoscutul și iubitul scriitor portughez (universitar, traducător, autor de spectacole de teatru stradal și de happeninguri, deținător al centurii negre la karate), oaspete al Zilelor și Nopților de Literatură de la Neptun în anul 2009 (de unde are frumoase amintiri), prezentat cititorilor noștri cu romanele ,,Cititorul din peșteră” și ,,Banca de rezervă” (iar azi cu ,,Așteptarea”), va fi prezent din nou în România pentru lansarea cărții sale ,,Destinația turistică”, tradusă de Micaela Ghițescu și recent apărută la Humanitas.
 

În seara de 1 noiembrie 2011, îl vom putea vedea la TVR Cultural, însoțit de Daniel Perdigăo, director al Institutului Camões din București (care a conferențiat și la Universitatea ,,Ștefan cel Mare” Suceava), iar pe 2 noiembrie 2011, ora 18,30, își va lansa ,,Destinația turistică” la Librăria Humanitas/Kretzulescu (Calea Victoriei, 45) din București. Despre Rui Zink și despre noua sa carte în versiune românească, vor vorbi scriitorii Micaela Ghițescu, traducătoarea ,,Destinației turistice”, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Daniel Perdigăo și, desigur, autorul însuși. Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe. Oferindu-vă afișul lansării și o imagine cu prozatorul Rui Zink și traducătoarea Micaela Ghițescu (din Lisabona, în 2009), ne gândim că poate că vor fi și cititori suceveni norocoși să-l întâlnească aievea la București. Dacă nu, oricum vor fi în câștig cu lectura noii sale cărți, ,,Destinația turistică”, de găsit de-acum în librăriile din România.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: