O încântare, un pumnal mic și ascuțit: ,,Așteptarea”

Cu acțiunea plasată în arhipelagul portughez al Azorelor, ,,Așteptarea” de Rui Zink, Humanitas, București, 2010, tradusă în românește de Micaela Ghițescu, este o carte construită pe dorința eroului, Rui, aflat în ,,faza de jurnalism nomad”, de a asista ,,la o sângeroasă vânătoare de balene, mamiferul favorit al lui Walt Disney”.
 

Dorință confruntată cu timpul în care se petrece călătoria pentru împlinirea ei, timpul în care ,,Portugalia era pe cale de – «pe cale de», așa se spune, nu-i așa? – a intra în Comunitatea Economică Europeană, pe atunci abia comunitate economică, dar amenințând deja să devină mai mult, arătându-și deja dinții ca să ni-i înfigă în corp, în suflet, în șira spinării”, ,,lovitura de topor finală în deja muribunda chestiune cu vânătoarea de balene”, ,,noua ordine morală” punând capăt, ,,cu o simplă adresă oficială unei arte vechi căzute în dizgrație”. În paranteză trebuie spus, și ,,noua ordine morală” are parte de ,,dinți”, de ironia mușcătoare a lui Rui Zink: ,,Bruxeloții spuneau că vânătoarea este o crimă, mai rea decât să omori copii, pentru că celor care ucideau copii nu le impunea Europa un boicot economic”. Ca și portughezul, și Portugalia, de altfel: ,,Pentru cine nu știe, «una mică» este deschizătorul de conserve al sufletului lusitan”. Drumul lui Rui spre balenă, după ce în cele din urmă a fost acceptat cu greutate (,,Mai întâi, au trebuit să se asigure că nu aparțineam brigăzii roșii a ecologiștilor verzi”) într-un convoi cu această destinație este o meditație amar-surâzătoare asupra vânătorii, vânătorului și vânatului. Aceștia din urmă fiind interșanjabili: ,,Unii chiar gândeau că această posibilitate făcea toată frumusețea vânătorii. Posibilitatea ca vraja să se întoarcă împotriva vrăjitorului. Chiar și pentru că o vrajă, spune cine știe, nu are șanse să se realizeze dacă nu are, implicit, și posibilitatea de a se întoarce contra vrăjitorului”. Trebuind să fie ,,o petrecere colectivă, un imn al comunității pentru ceea ce-i făcea să-i curgă sânge în vine”, adevărata vânătoare se dovedește în cele din urmă, prin puternicele sale trăiri, teamă cumplită, speranță mistuitoare, chiar ceea ce o precede: ,,Nu, vânătoarea nu era acel moment fulgerător în care se lansează harponul și balena este subit luată prin surprindere. Vânătoarea, vânătoarea este așteptarea”. Iar așteptarea, ,,așa era, nu trebuia să răsplătească”, dar odată ,,tot trebuia să aducă o compensație. Două traulere și o barcă, pierdute printre valuri și ca și eu cu tine, cititorule, pierduți printre cuvinte, atâta timp, atâta orizont”. În epoca noastră, a puternicei comunicări între texte și imaginile pe care le inspiră, creații cinematografice, ,,Așteptarea” intră în dialog sau face aluzie la cărți și filme cunoscute, ,,Moby Dick”, ,,Bătrânul și marea”, ,,Odisseia”, ,,Lusiada”, ,,Richard al III-lea”, ,,Corbul”, ,,Solaris” al lui Stanislaw Lem, ,,Fălci” de Steven Spielberg, dar și la cărțile unor scriitori azoreni. Ele se învârt în jurul vânătorii-așteptare și dau oxigen prieteniei lui Rui cu Tom, cititor târziu și pătimaș, ca toți nou-adepții unui cult: ,,Am început foarte târziu, a admis el. Vreau să spun cu cititul-citit. Cred că abia după patruzeci de ani. (…) La un moment dat, m-am trezit că mă duceam prin baruri nu ca să mă îmbăt, ci ca să mă așez în colțul meu și să citesc. Bineînțeles că asta a surprins multă lume. Am descoperit că existau baruri unde era o mai mare crimă să citești o carte decât să-ți aprinzi o pipă cu opiu. /- Asta-i nostim. /- Și e aproape adevărat. Știi că unii se simt jigniți personal, dacă văd pe cineva citind?” Dar nici datorită raportărilor zâmbitoare la titlurile amintite și nici farmecului și darului lui Tom (,,cea mai bună carte din viața mea”), cartea și lectura nu sunt ceea ce devin cu fiecare pagină parcursă a ,,Așteptării” (ca și în ,,Cititorul din peșteră”), protagonista ei. Ci unui triplu fel de a călători, în imaginație, pe întinderea oceanului și în carte, care ne apare din când în când în fața ochilor ca spinarea unei balene, secunde trecătoare din înaintarea sa neîntreruptă sub ape: ,,Deriva. Să te lași dus. Să mergi în voia rândurilor, a frazelor, a valurilor, să divaghezi, să surfezi, să hoinărești. Deriva e un întreg proiect de viață”. Există însă și un risc, surâd din nou, enigmatic, Rui și Rui Zink: ,,Riscul meu era să fiu aruncat peste bord, om la apă… (…) Riscul lor era ca eu să mă port ca un Iuda printre apostoli, vânzându-i pe treizeci de arginți. O trăsătură comună între acea epocă și cea a lui Hristos, faptul că în niciuna dintre ele încă nu exista euro”. Tentația de a cita este extraordinară, fiecare frază îți vorbește de cel puțin două ori, ,,Așteptarea” se citește pe nerăsuflate, se savurează, nu o dată însă cu un nod în gât. Poate că soarta cărților, a cărții, a lecturii se află în mâna unor astfel de scriitori rari, ca Rui Zink, talentați și inteligenți, care îți spun cu un farmec fără egal adevăruri amare, adevăruri dureroase, adevăruri zguduitoare. Pe care trebuie să ni le asumăm pentru a ne schimba și a merge mai departe, schimbând.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: