„Nu putem bloca dezvoltarea României pentru că cineva vrea să acceseze un proiect de protecția mediului”

> O precizare importantă privind pădurile: virgina nu trebuie confundată cu cea bătrână
Directorul general al RNP Romsilva, Valerian Solovăstru, a declarat, ieri, la Suceava că în prezent se derulează o campanie de dezinformare privind protejarea pădurilor virgine din partea unor persoane neavizate, care confundă termenii.
 

Valerian Solovăstru

El a subliniat, într-o conferință de presă, că pădure virgină este cea în care nu a intrat omul niciodată și nu trebuie confundată cu pădurea bătrână, chiar și de 200 de ani. Solovăstru a spus că județul Suceava este un „depozitar de valori”, în ceea ce privește pădurile virgine, cu rezervațiile Codrii Seculari de la Slătioara și Giumalău. Directorul RNP Romsilva a arătat că, în România, sunt aproximativ 250.000 ha de pădure virgină, poate chiar mai puțin, deși unele evidențe arată că suprafața ar fi de 388.000 ha sau chiar 450.000 de ha. „Există divergențe și conflicte între ceea ce se dorește, privind dezvoltarea României, a infrastructurii, drumuri, autostrăzi, pârtii de schi și păstrarea biodiversității. Nu putem bloca dezvoltarea României pentru că cineva vrea să acceseze un proiect de protecția mediului”, a spus directorul general al RNP Romsilva. El a mai declarat că situația de la Letea, cu acei așa-ziși cai sălbatici, va fi cercetat de Comisia Europeană. Solovăstru a spus că acei cai nu erau sălbatici, ci erau cai scăpați de sub control încă din anii ‘70 și distrugeau Pădurea Letea, arie protejată, fiind pădure virgină care era bătătorită zilnic de sute de cai. „Romsilva nu a cerut niciodată dispariția acelor cai, ci am cerut să fie în locație corespunzătoare și fără să prejudicieze ariile protejate și pădurile din Deltă”, a spus Solovăstru. Totodată, el a arătat că, prin Programul Natura 2000, aproximativ 30% din suprafața țării ar putea intra în categoria ariilor protejate. Solovăstru a spus că nu s-a diminuat suprafața ariilor protejate și că s-a ajuns ca, de la o suprafață de 1,39 de milioane ha în 2005, aceste arii protejate să aibă acum o suprafață de 1,67 milioane ha, din care cea mai mare parte, 580.000 ha, o reprezintă Rezervația Biosferei Delta Dunării, iar RNP Romsilva administrează o suprafață de 850.000 ha.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: