Cu permisul retras, reticent la alcooltest, dar și la seringă...

A fost băgat la răcoare

 

La 27.10.2011, ora 12.30, lucrătorii Secției de Poliție Rurală nr. 4 Vicovu de Jos l-au depistat pe D.N. 2E, pe raza comunei, pe Mihai Ț., de 24 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Irlanda. Întrucât prezenta halenă alcoolică, conducătorului auto i s-a solicitat să fie de acord cu testarea cu aparatul etilotest, însă a refuzat, după care a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți, în vederea recoltării probelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, însă a refuzat și această procedură. Cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit că Mihai Ț. posedă permis de conducere categoria ,,B” ce a fost retras la 9.11.2010, dar pe care a refuzat să-l predea. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunilor de: conducere pe drumul public a unui autoturism de către o persoană care are permisul de conducere retras, refuzul unui conducător auto de a fi testat cu aparatul etilotest și refuzul de a i se recolta probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, dispunându-se măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 ore. Urma ca ieri să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți cu propunere de arestare preventivă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: