Străinul și lecția de viață

La un moment dat ești luat de val și uiți care este scopul tău deși ai învățat că inevitabil te pierzi atunci când nu urmezi o cale. Uneori ne canalizăm toată energia pentru a ne îngriji părinții sau pentru a ne crește copiii. Important este țelul nostru și pasiunea cu care ne trăim viața. Când pasiunea dispare, nu mai rămâne decât golul acela care ne pustiește. Încotro putem merge decât acolo unde este nevoie de noi?

 

Zilele trecute a intrat pe ușa Centrului de Internet din Rădăuți un alt om venit de departe, de peste mări și țări. Am ascultat în timp o sumedenie de povești despre viețile altora, pe unii i-am ajutat cât se poate. Niciodată nu știi ce gândește omul din fața ta sau ce este pregătit să ascundă. Întâmplarea a făcut să aflu despre destinele încurcate a zeci de oameni din alte țări și pentru fiecare aș fi vrut să pot scrie un roman. Despre viața omului pe care l-am cunoscut recent ar trebui să finalizez neapărat măcar o scurtă istorisire, deoarece el mi-a fost profesor din prima clipă în care i-am întins mâna. El a străbătut cu piciorul câteva țări, nu a dormit, nu a mâncat și, în tot acest timp, frânt de oboseală, s-a gândit să nu-și trădeze idealurile. Într-un fel aveam în fața mea copia revoluționarului român din 1989. ,,Există pietre prețioase în sufletul fiecărui om, dacă știi să le vezi’’, mi-a spus bărbatul, torturat în patria lui pentru poemele sale revoluționare. Am înțeles încă o dată cât de neprețuită este libertatea de exprimare. A fost pentru prima oară când am văzut un cetățean străin căutând date despre scriitorii români. Ideea este că nici românii nu mai sunt interesați prea tare de literatura română. (Cum să nu rămâi mut de uimire când Alhamad Moustafa, venit tocmai din Siria, te întreabă de Eminescu?). Am aflat apoi că el însuși este scriitor. Nu știu câte vieți or să-mi mai trebuiască mie pentru a mă ridica la înălțimea unora care știu să-i mulțumească lui Dumnezeu și pentru suferință, și pentru bucurie. Pe muchia acestei nerecunoștințe față de Divinitate ne pierdem mulți sensul și nu mai știm încotro ne îndreptăm.