Discursul Regelui Mihai I în Parlament

„Un act de moralitate”, consideră parlamentarii suceveni

Regele Mihai a susținut, marți, un discurs în Parlament, într-o ședință solemnă dedicată împlinirii vârstei de 90 de ani, el fiind însoțit de principesa Margareta și de principele Radu. Fostul suveran a primit, după discursul său, Colanul Camerei Deputaților și a participat la dezvelirea bustului de bronz al Regelui Carol I, oferit cadou Parlamentului de către Casa Regală. La ședința camerelor reunite au asistat foștii președinți Ion Iliescu și Emil Constantinescu, fostul premier Petre Roman, președintele Curții de Conturi, Nicolae Văcăroiu, ministrul justiției, Cătălin Predoiu, primarul Capitalei, Sorin Oprescu. De la ședință, care a început cu intonarea imnului național și a fost prezidată de președintele Senatului, Mircea Geoană, au absentat președintele Camerei Deputaților, care participă la o vizită la Tbilisi (Georgia), premierul Emil Boc, dar și președintele Traian Băsescu.
 

Regele Mihai

Regele Mihai a fost îndelung aplaudat de cei prezenți, atât la începutul evenimentului, cât și la final. La ședința solemnă a Parlamentului, în banca destinată Guvernului s-a aflat în sală doar ministrul justiției, Cătălin Predoiu, ministrul mediului, Laszlo Borbley, și ministrul culturii, Kelemen Hunor. Discursul pe care Regele Mihai I l-a susținut, marți, în Parlament a fost apreciat de parlamentarii suceveni drept un eveniment istoric important. Din motive personale, o parte dintre senatorii și deputații suceveni nu au reușit să participe la ședința solemnă dedicată aniversării fostului suveran al României. Acest discurs a găsit clasa politică superisterizată și hiperreactivă, a apreciat marți secretarul Senatului Orest Onofrei, senator PDL de Suceava. El consideră că organizatorii prezenței Regelui Mihai I în Parlament au făcut această acțiune “mai mult din ură pentru președinte decât din dragoste față de Rege”. Potrivit lui Onofrei, în alte condiții, împăcarea cu istoria e de apreciat și vine chiar prea târziu. „Dacă neomonarhiștii actuali sunt de bună-credință și chiar vor să ne împăcăm cu istoria, le propun să voteze în Parlament schimbarea Zilei Naționale, de la 1 decembrie, în data de 10 mai”, a spus Onofrei. Deputatul PDL de Suceava, Dumitru Pardău, care este și secretar al Camerei Deputaților, a stat în primul rând, la această ședință și a precizat că discursul Regelui Mihai I în Parlament reprezintă un gest de normalitate. „Am participat la această ședință solemnă pentru că mi-am dorit. Se știe că sunt un parlamentar care nu lipsește de la ședințe, dar mi-am și dorit să particip la acest eveniment istoric”, a spus deputatul PDL. El a apreciat că toate grupurile parlamentare au fost bine reprezentate la această ședință solemnă. Pardău a reprezentat, marți, conducerea Camerei Deputaților atât la dezvelirea bustului Regelui Carol I, la momentul semnării în cartea de onoare, cât și la depunere de coroane de flori la Academia Militară. Președintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat că a asistat, în Parlamentul României, la un moment de neuitat. „Am trăit un moment de neuitat, un moment în care istoria s-a întâlnit cu viitorul și unul dintre puținele momente în care am simțit, cu adevărat, ce înseamnă să fii român”, a spus Nechifor. El a spus că Regele Mihai I trebuie înțeles așa cum este. „Mesajul a fost unul al reconcilierii, dar, din păcate, Guvernul și președintele Traian Băsescu nu au înțeles”, a mai spus Nechifor. Deputatul PNȚCD de Suceava, Mircea Irimescu, a declarat că discursul Regelui Mihai I a fost unul bun și că întregul eveniment reprezintă un semn de normalitate și de democrație. El a subliniat că Regele Mihai I este o personalitate și un personaj istoric, iar lecția de unitate și de politică deasupra partidelor politice este binevenită. La rândul său, secretarul executiv al PSD, deputatul de Suceava Eugen Bejinariu, a declarat că a participat la ședința solemnă a Parlamentului care reprezintă un moment istoric. „Este o filă de istorie. Unii, însă, au ratat întâlnirea cu istoria și mă refer în primul rând la cei mai tineri, ca Roberta Anastase, de la care ar fi trebuit să te aștepți la un alt comportament față de trecut și de istorie. Din păcate, ei nu pot privi decât cu ură, atât în trecut, cât și în prezent și viitor”, a spus Bejinariu. Secretarul general al PDL Suceava, deputatul Ioan Balan, a declarat că nu a reușit să ajungă la București pentru a asista la discursul Regelui Mihai I, deși și-a dorit, fiind un susținător al monarhiei. „Sunt și am fost un susținător al monarhiei. Am avut întotdeauna un respect față de monarhie”, a spus deputatul PDL. El a subliniat că s-a bucurat că Regele Mihai I a rostit un discurs în Parlament, dar s-a întristat în același timp când a suprapus această imagine cu cea în care el se afla pe aeroport, iar Regele Mihai I saluta din ușa avionului, în timp ce unii dintre cei care se aflau astăzi lângă Majestatea Sa s-au opus atunci intrării regelui în țară. „Pasul de a fi invitat Regele Mihai I să rostească acest discurs și acceptarea acestei invitații din partea regelui era ultimul lucru ce mai trebuia făcut în Parlament pentru a închide povestea comunismului în România”, a mai declarat deputatul PDL. Deputatul PDL de Suceava Sanda Maria Ardeleanu a declarat că nu a reușit să ajungă la ședința solemnă din motive personale. „Din păcate nu am reușit să ajung, fiind ocupată cu alte probleme. A fost însă un eveniment pentru istoria noastră, pentru poporul nostru. E un adevărat eveniment”, a spus Ardeleanu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: