Criza de supraproducție

Copilăria petrecută la Hânțești încă mai bântuie visurile, spaimele fiind provocate mai ales de imaginile vechii fabrici de amidon și dextrină, unde lucra tata. Cea mai grozavă imagine este aceea din interiorul „locomotivei”, un cazan de această formă care producea aburii necesari uscării celor două produse finale – amidonul și dextrina, transportate pe imense pânze albe de cânepă. Apoi munții de cartofi, care se răsturnau în șanțurile prin care uriașe (prin lungime) serpentine îi spălau și îi mânau către mărunțire. Apoi tunelurile prin care venea apa. Apoi, iazurile de borhot amenințător, din care, odată scăpată acolo, greu mai ieșea o vită. Singura imagine liniștitoare era aceea a capătului de flux productiv, prafurile – alb al amidonului și gălbui al dextrinei – fiind însăcuite într-o sală cam precum cea a dispensarului doctorului Rizu.

 

De coșmar este și imaginea de astăzi a fostei fabrici: o ruină, fabrică și împrejmuiri, compunând un tablou sinistru. Dar mai este ceva de coșmar: marea producție de cartofi din acest an. Coșmarul este al celor care nu au ce face pur și simplu cu marea producție pe care Dumnezeu (căci nu au făcut ceva în plus față de anul trecut, când până și cartoful de dat la porci, fiert, se suia în farfuriile noastre) le-a dat-o. Poate că unii au cumpărat 2-3 porci în plus, mizând să-i hrănească cu cartofii păstrați peste iarnă. Alții au săpat gropi și i-au pus la păstrat până în primăvară, când speră să obțină mai mult decât cei 20-30 de bani oferiți acum pe kilogram. Cei mai mulți sunt disperați… Era bună acum o fabrică – mâncătoare de cartofi? Era bine ca ceva obținut totuși cu trudă și cu cheltuială să nu putrezească pur și simplu, ci să se transforme în altceva – amidon, dextrină – care rezistă în timp și care aduce bani? Și, iertați-mi enormitatea, era bun CAP-ul sau IAS-ul ăla care, scăpând de stres atâția țărani, se ocupau ele de producții?! Mai glumim. Deși nu-i glumă că acum se pierde ceea ce cândva nu se pierdea. Am evoluat. Amidon nu mai producem nici din porumb, darmite din cartof. Produc alții și ni-l vând în atâtea și atâtea dulciuri aduse de aiurea. Iar dextrină cui îi trebuie, dacă industria siderurgică s-a prăbușit și ea? Iar ce a mai rămas, cumpără dextrină, bineînțeles, de la alții. Alții, care-și valorifică la sânge producția, care iau banii pe aceasta întreagă, care oferă locuri de muncă alor lor ș.a.m.d. Noi vom ajunge ca o fermă suceveană care acum doi-trei ani, tot într-un an cu bună producție de cartofi, nici nu i-a mai scos din pământ…