Grigore Vieru, sfânt râu de flăcări

Grigore Vieru a rămas în poezie ca poet moștenitor al mesajului lui Mihai Eminescu, nu numai între Prut și Nistru, ci și de la Nistru pân-la Tisa. Oriunde în lume unde trăiește un român, versurile sale sunt memorate ca și cuvintele Sfintei Cărți.
 

Viața și-a dăruit-o poeziei și a trăit-o într-un timp sortit durerii. A fost un spirit care și-a asumat destinul ființei românești la răspântie de istorie. Versurile sale sunt mărturia rănilor deschise ale suflării arzânde, ale credinței în dreptate, a iubirii de mamă. Astăzi, mi-i dor de el. De vorbele lui, flăcări strălucind, care-mi dădeau sclipiri de bucurie. În preajma sa simțeam dogoarea vieții lui. Îi auzeam bătăile inimii care fâlfâiau ca aripile unei păsări rănite. Au fost destui cei care i-au făcut viața amară, care i-au însângerat până și lacrimile. Peste el, au aruncat neadevăruri. Unii l-au hulit și, cu cât cuvintele lor erau mai otrăvitoare decât cianura, el era mai aproape de Dumnezeu și Dumnezeu îi lumina calea spre nemurire. Nu s-a abătut niciodată de la poezie. Și-a trăit fiecare vers scris ca pe propria-i viață. Satanicii lui detractori nu sunt decât judecătorii Iadului. Mârșăviile lor – înjosiri amare. Măruntele javre mârâie și gem de invidie, lătratul lor e schelălăit. Grigore Vieru a mers pe Calea Robilor și nu s-a poticnit niciodată. A ținut în suflet văpaia simțirii românești. N-a tremurat de teama imperialilor stăpâni, care aveau însemnele lui Satan pe frunte, secera și ciocanul. A fost un râu de foc, sfânt râu de flăcări. Știa că viitorul este al libertății. A fost un strigăt uriaș și strigătul lui era ecou de trăsnet. Cine auzea cuvântul, știa că el este al vremii libertății. A străbătut bezna ocupației sovietice și mereu a năzuit că va trăi între Prut și Nistru, în țara sa, România. El nu a vrut să ajungă în Cosmos, ca alții. El a vrut în România. S-a aflat mereu pe baricade și a fost mereu, prin cuvânt, întâiul care a crezut în ziua de mâine, în libertatea întregii suflări a românilor basarabeni. Și astăzi îl am în memorie viu, înconjurat de raze. Mă închin luminii lui și-i caut versuri de alinare ca să-mi astâmpere dorul de revederea cu el. Oriunde dau de cărțile sale, îi văd ființa vie. În deznădejdea atâtor suferinți, el se preschimbă în flăcări prin cuvinte. E un răsărit de soare și veșnic pornit să lumineze. Focul încins care a fost în viața de zi cu zi a fost stins de năprasnica-i moarte, nemeritată, între fiarele contorsionate ale unei mașini la vreme de întuneric de piatră pe o șosea anonimă. Respectul meu pentru el nu se va ofili niciodată și, ori de câte ori îi rostesc numele, ochii mei lăcrimează și sufletul suferă. Îi recunosc ființa și-i aud vocea blândă. Cum să nu fiu alături de memoria lui, când el îmi ștergea din suflet mâhnirea? Cum să nu fiu neînduplecat cu cei care l-au ponegrit, cum pot să-i uit pe aceia care i-au făcut atâta rău? Și astăzi mai spumegă în ei invidia. Să nu-și dea aceștia seama că Grigore Vieru a fost un torent, care a curs năvalnic în nemurire și nu a vrut niciodată să se lase târât în vraja gloriei, glorie ce i-a fost dată din născare? Grigore Vieru nu-i singur, el este viu în mii și mii de oameni. Și acolo unde astăzi este, el este deasupra noastră, veghindu-ne cu poezia sa. Poetul Grigore Vieru rămâne în veșnicia limbii române. P.S.: În perioada 26-29 octombrie a.c., va avea loc, la Chișinău și Iași, Festivalul Internațional de Poezie „Grigore Vieru”

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: