Bucurie duhovnicească la târnosirea Bisericii „Sfânta Cruce” din cartierul Obcini

Câteva sute de credincioși au îndurat cu vrednicie creștinească frigul de afară, pentru a participa, duminică, la târnosirea Bisericii „Sfânta Cruce” din cartierul sucevean Obcini, oficiată de un ales sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Înalt Preasfințitul Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.
 

Ca de fiecare dată la astfel de evenimente, alături de cei prezenți s-a aflat și primarul municipiului reședință de județ, Ion Lungu, pe care arhiereul nostru l-a numit, în cuvântul său de învățătură, un bun creștin, care sprijină Biserica în general. Întâi Stătătorul Scaunului Arhiepiscopal al Sucevei și Rădăuților a subliniat importanța ascultării Cuvântului lui Dumnezeu în Biserică, sub îndrumarea preoților, deoarece, citind Evangheliile fără discernământ, putem cădea în rătăcire. În ceea ce privește cinstirea sfintelor icoane, acestea s-au aflat în atenția Sfinților Părinți, care s-au întrunit la Sinodul al VII-lea Ecumenic de la Niceea din anul 787 și care „sunt pomeniți în această duminică”, a reamintit celor prezenți Înalt Preasfinția Sa, cu exemple grăitoare despre cazuri de idolatrie din Vechiul Testament, dar și despre Dumnezeu Omul reprezentat în icoană. Vădit emoționat, părintele paroh Vasile Baltag, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a primit distincția de iconom stavrofor din partea ierarhului nostru. În mesajul adresat celor prezenți cucernicia sa a specificat că Biserica pe care o păstorește a fost ridicată în decurs de 20 de ani, cu multă jertfă și trudă, mulțumind și părinților săi, în casa cărora a început rugăciunea, și, nu în ultimul rând, primarului și celor care i-au fost alături în efortul său. Părintele Baltag a specificat că trecerea prin Sfântul Altar, după sfințirea ce a avut loc, se va face timp de o săptămână, urmând ca, cealaltă duminică, să li se acorde diplome de excelență unor membri ai consiliului parohial care au contribuit la clădirea acestui sfânt locaș de cult. Din partea Centrului Eparhial Suceava au oficiat Sfânta Liturghie, părintele protoiereu Minu Mititelu, Protopopiatul Suceava II, de care și aparține de altfel Biserica „Sfânta Cruce”, P.C. pr. Cătălin Axinte, consilier economic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, precum și P.C. pr. Nicolae Horga, inspector bisericesc al aceleiași instituții numite.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: