După turul doi al alegerilor pentru Comisia de disciplină a CMJ

Medicii suceveni își păstrează președintele

> Pe primul loc la număr de voturi este dr. Ruminița Papuc, care a condus comisia în mandatul trecut, pe locul al doilea este dr. Mihai Crețeanu, iar pe trei, medicul de neuropsihiatrie infantilă Adriana Eleonora Istocescu
 

În turul doi al alegerilor, medicii din județ membri ai Colegiului Județean al Medicilor Suceava și-au ales membrii comisiei de disciplină, pe locul unu în voturile lor situându-se dr. Ruminița Papuc, medic de familie, care a condus comisia și în mandatul trecut. Potrivit informațiilor președintelui comisiei electorale, dr. Irina Badrajan, în turul doi s-au prezentat mai puțin de jumătate din cei 901 medici cu drept de vot din județul Suceava. Pe locul doi ca număr de voturi se află medicul cardiolog Mihai Crețeanu, pe locul trei, dr. Eleonora Istocescu, pe următoarele locuri, fiind aleși, în ordine, medicul internist Stelică Constantin de la Spitalul Fălticeni, medicul urgentist Ana Brădățan, neurologul Ana Burcă, nefrologul Adrian Botezan și medicul urolog Nicolae Dobromir. Reamintim că au fost 9 candidați pe cele 8 locuri disponibile, unul dintre cei 9 membri care formează Comisia de disciplină fiind desemnat de către Direcția de Sănătate Publică Suceava. Comisia de Disciplină se alege odată la 5 ani, activitatea ei fiind de mare importanță la Colegiul Medicilor, întrucât analizează și soluționează cazurile ce constituie abateri disciplinare ale medicilor, aplicând sancțiuni. Colegiul Județean al Medicilor Suceava este condus de medicul neurolog Ioan Mihețiu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: