Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată miercuri seară despre faptul că la secția U.P.U. a Spitalului Județean de Urgență Suceava s-a prezentat o persoană de sex feminin care, la aceeași dată, în jurul orei 12, a fost victima unui accident rutier. C.M., de 17 ani, din comuna Zvoriștea, a relatat că se deplasa dinspre domiciliu către municipiul Suceava cu un autoturism de ocazie și, când a ajuns la intrarea în municipiu, un alt autoturism care circula din sens opus a intrat în coliziune cu cel în care se afla. În urma impactului, minora s-a accidentat de un obiect metalic care se afla în interiorul mașinii. Medicii au diagnosticat-o pe adolescentă cu „contuzie toracică dreapta”, pentru care necesită 2 – 3 zile de îngrijiri medicale, fără a rămâne internată. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului, urmând ca în funcție de rezultat să se dispună măsurile legale ce se impun.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
Comentarii