Peste două miliarde, jucate la „păcănele”

La data de 12.10.2011, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Alin Vasile Mandache, de 24 de ani, din Mitocu Dragomirnei, pentru comiterea infracțiunilor de delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
 

S-a reținut în sarcina celui menționat faptul că, în calitate de casier al unei societăți comerciale, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 24.03.-22.09.2011, și-a însușit din gestiune suma de 223.000 lei și a falsificat trei monetare de încasare a unor sume de bani pe care apoi le-a depus la casieria unității angajatoare. Parchetul a înaintat dosarul instanței cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 29 de zile. Ancheta a fost inițiată de ofițeri din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Suceava. Tânărul lua, la diferite intervale de timp, diferite sume de bani încasate de la Asociația de proprietari 52 din Suceava, pe care le folosea la sălile de jocuri de noroc de pe raza municipiului reședință de județ. Astfel, în perioada 24.03.2011-22.09.2011, a încasat suma de 299.000 lei de la asociația de proprietari, eliberând monetare înseriate, fără însă a depune exemplarele nr. 2 și 3 ale respectivelor tipizate la societate, în scopul declarat de a nu fi descoperit. Din suma sustrasă, suspectul a depus în conturile bancare ale societății suma de 76.000 lei, restul sumei, de 223.000 lei, folosind-o în interes personal. În probarea intenției directe și a caracterului premeditat și organizat în care a acționat, s-a reținut că acesta a falsificat trei înscrisuri tipizate numite „monetar”, prin care se crea aparența că a încasat suma totală de 76.000 lei, pentru ca acesta să poată justifica depunerea sumei precizate. Judecătoria Suceava a respins propunerea de arestare, dispunând pentru inculpat obligarea de a nu părăsi țara o perioadă de 30 de zile.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: