Pentru primăriile rămase fără fonduri

Analiză de la caz la caz

Problema lipsei de fonduri pentru unele primării din județul Suceava trebuie analizată de la caz la caz, a declarat, miercuri, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care s-a pronunțat pentru sprijinirea acelor localități care au derulat proiecte europene de modernizare. Potrivit șefului administrației județene, toate primăriile au avut de la începutul anului un buget de funcționare, asigurat prin fondurile distribuite de Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, reprezentând 80 la sută din buget, iar Consiliul Județean Suceava a distribuit 20 la sută pentru bugetul de dezvoltare. „Dacă ar fi să fie situația respectivă din cauza proiectelor europene de dezvoltare, suntem gata să-i sprijinim. Dacă au probleme că au chefuit prea mult, atunci nu”, a spus Flutur.
 

El a spus că mai sunt situații în care primarii de localități au inițiat diverse proiecte de modernizare fără să țină cont de fondurile de care dispun. „Unii primari au dat comandă de lucrări la gândul că va ploua cu fonduri. Trebuie totuși să te întinzi cât e plapuma, să vezi cât ai în cămară”, a mai declarat președintele CJ Suceava. El a mai spus că sunt și situații în care diverse primării au probleme privind asigurarea fondurilor de funcționare și nu au inițiat niciun proiect de dezvoltare, caz în care problema este chiar primarul localității respective. „Nu e corect să te plângi că nu ai bani, dar să faci doar naveta la Suceava, cu mâna întinsă, sperând să îți dea cineva banii”, a mai declarat Gheorghe Flutur. Președintele CJ Suceava a evitat să spună care este numărul primăriilor din județ care sunt în situația de a nu-și putea finanța cheltuielile de funcționare, arătând că va fi făcută în perioada următoare o analiză privind aceste situații.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: