Președintele are sentimentul inutilității

Până la întâlnirea cu tinerii UNPR de la Mangalia, negase cu vehemență orice slăbiciune. Era „perfect”. Însă acolo, într-un acces emoțional, sentimentul inutilității politice a fost exprimat clar: „Să ne rugăm la Dumnezeu și la Germania, Italia, Franța, Spania”. Nu știm ce alchimie va fi produs schimbarea mentalității de om atotputernic, dar e vizibilă evoluția spre descurajare, zădărnicie și neputință a unui anume stil de a face politică. De demonstrat.

 

Axa, fregata și ticăloșia Ca politician, președintele a fost cu siguranță marcat de eșecul unor proiecte dragi: axa Washington–Londra–București n-avea cum să ia avânt din cauza unor politici fără perspectivă și a corupției endemice, a lipsei de credibilitate la vârf. Și apoi axa era domeniul CE, România pierzând o „bună ocazie de a tăcea”. Așa că va mai sta mult și bine la marginea Europei. Nici pofta de a deveni o putere militară respectată nu i-a ieșit, încercarea de a scoate de la fier vechi avioanele F16 și a le băga pe gât armatei stârnind opoziția specialiștilor. Iar fregata „Regele Ferdinand” e bună de școală și cel mult pentru descurajarea inamicului. Emblematică este situația celor câțiva vectori electorali din 2004: după atâta tevatură cu sistemul ticăloșit, acesta a devenit și mai ticăloșit: corupția și furăciunile, imposibilitatea colectării taxelor și a impozitelor, vămuirea haiducească a banului public ne-au readus criza și recesiunea. Urmarea? Ne-am procopsit cu decepția diriguitorilor. Moguliada și datoriile Lupta cu mogulii n-a îngropat pe nimeni, în schimb i-a legitimat pe mogulii „noștri”, cu nimic mai prejos decât ai lor. Mărirea salariilor din educație promisă în campanie i-a adus un nou mandat, dar remunerația dascălilor s-a amputat tot prin inițiativă prezidențială. Reforma educației a dus la închiderea multor școli, la diminuarea îngrozitoare a alocațiilor bugetare și la politizarea managementului. La fel și cea a spitalelor, propuse acum spre privatizare completă. Cea mai critică este situația datoriei publice: 21,5 miliarde euro la preluarea mandatului în 2004, 109,5 în 2008 și 205,53 prognozată la sfârșitul lui 2011. În procente, după 30 de luni de Guvern Boc, datoria externă a țării a crescut de la 51% la 82% din PIB. Dureros e că acumularea datoriilor nu a dus la cine știe ce dezvoltare economică, nici bunăstare. Singur contra tuturor Din 2004 încoace, dl Băsescu are să se lupte mereu cu ceva: cu clasa politică ajunsă „o zoaie pe geam”, cu dascălii care lucrează doar 16 ore, cu medicii care greșesc diagnosticul, cu polițiștii care dau cu cascheta de pământ… Fiecare război s-a încheiat cu victorii răsunătoare, dar prin votul uninominal din 2008 clasa politică e și mai jos, rezultatele la BAC au fost cele mai slabe din istoria învățământului românesc, sănătatea se zbate să supraviețuiască, iar șansele nu-i surâd. Polițiștii au fost concediați și ei după criteriul „sângelui din instalație”. A se observa că de fiecare dată trebuie înlăturat, tăiat, redus, modificat ceva, dar proiectele înlocuitoare fie lipsesc, fie sunt de-o competență discutabilă. Firește, crize și reforme au avut și alții, dar s-au găsit soluții: Albania, Turcia și Polonia au făcut pași uriași spre Occident, Bulgaria vine din urmă. Când intelighenția n-ajută Nouă în schimb ne pleacă oamenii harnici și savanții, informaticienii, inginerii, profesorii, doctorii. Deși sunt fonduri nerambursabile puse la dispoziție de UE, nu s-a găsit o minte luminată, un membru al guvernului care să înființeze pentru ei centre de cercetare, de performanță, de excelență în industrie, informatică, educație, sănătate, cum sunt peste tot în lumea civilizată. Ele ar fi reușit să mențină tonusul intelectualității, să împingă înainte sectoare vitale ale societății, căci știința produce de zeci de ori mai multă valoare adăugată decât redeschiderea minelor. Iar inteligențele nu ne lipsesc. Din contră, dăm și altora. E important să plantăm și un pom, să dezvoltăm rapid (!) agricultura, dar viitorul și valoarea unei societăți le dau munca inteligentă (Japonia, Finlanda) și spiritul organizatoric (China). Nefiind în stare să pună în valoare nici una, nici alta, sentimentul inutilității politicului este o consecință firească. Q.e.d.