Sunt directori de școli care tratează documentele informative drept „literatură de sertar”

➢ Așa arată raportul de activitate pentru anul școlar trecut al IȘJ
Unii directori continuă să manifeste dezinteres față de noutățile care apar în sistemul educațional, nu sunt informați în ce privește procedurile de coordonare managerială, multe dintre materialele informative transmise de Inspectoratul Școlar Județean Suceava devenind “literatură de sertar”.
 

Aceste deficiențe au fost constatate de IȘJ în anul școlar 2010-2011 și consemnate în raportul prezentat la reuniunea managerială care a avut loc săptămâna trecută, chiar în fața directorilor. Dar punctele slabe în activitatea managerială nu se opresc aici, raportul mai arată că în anul școlar trecut directorii au elaborat documente cu un caracter formal, fără să aibă vreo legătură cu cele realizate în anul anterior, „fără diagnoză în proiectare și fără corelare cu obiectivele din planul managerial”. De asemenea, controlul realizat de managerii școlari și responsabilii de comisii în vederea avizării documentelor de proiectare a activităților a fost „de multe ori superficial, fără măsuri de reglare”. Managerii școlari au fost și lăudați, însă, pentru că au reacționat, în general, pozitiv față de aplicarea noutăților legislative apărute pe parcursul anului școlar și a normativelor transmise de Ministerul Educației și de IȘJ. De asemenea, oferta educațională a celor mai multe dintre unități a fost „diversificată”, pentru a exista o concurență pozitivă între școli, curriculumul național a fost aplicat cum trebuie, în contextul unui climat de concurență pozitivă între școli. Cadrele didactice încă își desfășoară lecțiile după „șabloane” Nici cadrele didactice nu au scăpat de „lupa” critică a inspectoratului, în timpul inspecțiilor școlare de specialitate fiind relevate „numeroase situații de neadaptare a lecțiilor la învățarea centrată pe elev”. Totodată, analiza rezultatelor elevilor la evaluarea la clasa a VIII-a și la bacalaureat a scos în evidență și neconcordanțe între notele la examene și rezultatele evaluărilor continue și finale la clasă, cauzele acestora fiind faptul că profesorii încă lucrează cu șabloane la proiectarea lecției și desfășurarea ei, practică „strategii didactice anacronice și nu corelează itemii de evaluare cu obiectivele pedagogice operaționale”. Au existat însă și comportamente de „lasă-mă să te las”, cum se spune, în ce privește gestionarea majorității activităților din școală, din cauză că „monitorizarea și evaluarea acestora au fost uneori formale, subiective și neperformante”, aici fiind de vină tot directorii care „nu au consiliat cadrele didactice asupra obligațiilor ce le revin”. Toate aceste disfuncții arată, din perspectiva IȘJ, „slaba capacitate a unor directori de a motiva colectivele sau de a le impune acestora rezolvarea atribuțiilor specifice”, ele fiind explicate prin faptul că directorii sunt sufocați cu probleme administrative și nu mai au timp de altceva. Acolo unde a fost cazul, dascălii au fost și lăudați: „Tot mai multe cadre didactice s-au implicat activ în proiectarea, organizarea și evaluarea proceselor manageriale, identificând și măsuri remediale. Astfel, organizarea, desfășurarea și evaluarea activităților s-au realizat mai obiectiv, cu respectarea normelor legislative și fundamentate prin practici și proceduri de lucru”, a menționat șeful IȘJ, Petru Carcalete, în analiza sa.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: