Într-o singură noapte

Furturi de și din autoturisme, în cascadă, sau numai tentative comise de 3 puștani

> Ei locuiesc în Șcheia, sunt „clienți” vechi ai Poliției și răspund penal doar dacă un psihiatru decide că au furat cu discernământ
 

Joi, în jurul orei 7.26, IPJ Suceava a fost sesizat prin „SNUAU 112” de Valeria R., de 62 de ani, din municipiul Suceava, despre faptul că, în noaptea de 5/6.10.2011, persoane necunoscute i-au sustras autoturismul proprietate personală, parcat pe strada Castanilor, în apropierea locuinței, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 4.000 lei. Tot joi, în jurul orei 8.33, prin „SNUAU 112”, Didina M., de 53 de ani, din municipiul Suceava, sesiza poliția despre faptul că, în aceeași noapte, persoane necunoscute i-au sustras autoturismul, parcat pe Aleea Lalelelor, în apropierea locuinței, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 4.000 lei. În urma activităților specifice desfășurate de polițiști, autoturismul a fost identificat abandonat pe raza comunei Șcheia, lângă o benzinărie. S-a procedat la efectuarea cercetării la fața locului, ocazie cu care s-au constatat urme de forțare la nivelul tuturor butucilor portierelor și al portbagajului, precum și lipsa bușonului de la rezervor, acesta fiind golit de combustibil. Autoturismul a fost predat părții vătămate pe bază de proces-verbal. Și tot joi, în jurul orei 7.29, prin „SNUAU 112”, Alexandru E., de 22 de ani, din municipiul Suceava, sesiza de asemenea poliția despre faptul că, în noaptea de 5/6.10.2011, persoane necunoscute au spart un geam de la autoturismul său, ce se afla parcat pe bulevardul George Enescu, și au forțat contactul. Ulterior, la ora 7.42, și Nicolae C., de 19 ani, din municipiul Suceava, reclama că, în aceeași noapte, persoane necunoscute îi spărseseră un geam de la autoturismul parcat pe strada Viitorului și au forțat contactul, fără a sustrage bunuri din interior. La ora 12.10, Iuliana H., de 39 de ani, din municipiul Suceava, anunța poliția despre faptul că, în noaptea de 5/6.10., a.c., persoane necunoscute, folosind chei potrivite, au pătruns în autoturismul său, parcat pe bulevardul George Enescu, și au forțat contactul de pornire, fără a sustrage bunuri. Ieri dimineață, în jurul orei 1, pe strada Zorilor din municipiul Suceava, a fost observat de o patrulă de poliție aflată în misiune un autoturism care se îndrepta pe strada Lazăr Vicol. S-a trecut la urmărirea acestuia, conducătorul auto a oprit, din autoturism coborând cu el încă doi tineri, care au fugit printre blocuri în direcții diferite. Cei trei au fost recunoscuți de polițiști în persoana minorilor G.R., M.I., și C.I., toți de 15 ani, din comuna Șcheia, cercetați anterior pentru același gen de fapte. Au fost alertate mai multe echipaje de poliție, reușindu-se prinderea, pe strada Acad. Vasile Grecu, a unuia dintre suspecți, respectiv a lui G.R. În apropiere, a fost identificat autoturismul aparținând Valeriei R. Suspectul prins a fost audiat, recunoscând că împreună cu ceilalți doi au sustras cele două autoturisme, pentru a se plimba pe raza municipiului Suceava și a comunei de domiciliu, precum și faptul că au încercat și sustragerea altor autovehicule. Cercetările sunt continuate pentru prinderea celor doi, dispăruți de la domiciliu, în vederea stabilirii întregii activități infracționale. Cei trei răspund penal numai dacă un psihiatru decide că au furat cu discernământ.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: