Rapid a căzut pe locul secund

Derbi nul

Rapid CFR Suceava – Sporting Suceava 0 – 0
Rapid CFR Suceava și Sporting Suceava au terminat la egalitate, scor 0-0, derbiul local disputat ieri, în cadrul etapei a opta a Ligii a III-a.
 

Spre finalul întâlnirii, Ionuț Plămadă de la Rapid CFR a avut cea mai mare ocazie de a înscrie într-un meci în care cele două echipe s-au anulat reciproc și doar încrâncenarea arătată de jucători în unele momente le-a amintit suporterilor prezenți pe Areni că asistă totuși la un derbi. Fie el local și de nivelul celui de-al treilea eșalon valoric al fotbalului românesc. Chiar dacă a jucat în postura de echipă gazdă și de lider al Seriei I a Ligii a III-a, Rapid CFR Suceava a început timid partida. Nici Sporting nu a excelat, prudența dominând ambele tabere. Așa se face că obișnuitul prim sfert de oră de tatonare s-a prelungit până în minutul 35, când Ionesi a bifat prima ocazie în contul “ceferiștilor”. Semeghin a centrat bine de pe partea stângă, însă atacantul gazdelor a trimis cu capul peste transversală. La pauză avea să fie egalitate și la ocazii, pentru că Gâscă de la Sporting, intrat pe teren în minutul 34 în locul lui Mircea Negru, a șutat puțin peste poarta apărată de Pascal. Sporting a început mai bine actul secund, Liutec remarcându-se în trei rânduri, dar niciodată nu a pus în pericol cu adevărat poarta Rapidului. Treptat, echipa antrenată de Ovidiu Ciobanu a cedat teren, rapidiștii fiind mai proaspeți, iar dominarea a devenit din ce în ce mai evidentă. Ocaziile nu au întârziat să apară. Ionesi s-a încurcat în minge în minutul 63, iar Semeghin i-a verificat vigilența goalkeeperului Turiță cu un șut de la marginea careului, pe care acesta l-a respins în afara terenului. Același Semeghin a smuls ropote de aplauze cinci minute mai târziu, când a pasat din foarfecă lui Golofca, care șutat în portarul Sportingului. În minutul 78 s-a consumat cea mai mare șansă de gol a partidei. Golofca a centrat de pe dreapta până la Ionuț Plămadă, însă acesta a ratat incredibil din trei metri, singur cu portarul advers, trimițând pe lângă poartă. În ultimele 10 minute, Sporting s-a resemnat cu gândul că e bun și un punct (în deplasare la prima clasată) și s-a baricadat în defensivă, iar dominarea rapidiștilor nu s-a concretizat prin faze de poartă. S-a terminat 0-0, rezultat care cu siguranță îi mulțumește pe cei de la Sporting și îi dezavantajează în economia clasamentului pe cei de la Rapid CFR, care au cedat fotoliul de lider formației Sport Club Bacău, învingătoare cu scorul de 4-0, pe teren propriu, cu Cetatea Târgu Neamț. Sporting rămâne pe locul cinci și dovedește încă o dată că este o echipă greu de învins. Au evoluat formațiile: Rapid CFR Suceava: Pascal – P. Bosancu, Fl. Plămadă, Hrimiuc, Oniu – Stănescu (52 Golofca), Ghiviziu, Sumanariu, Semeghin – Șuleru (52 I. Plămadă), Ionesi. Antrenori: Bogdan Tudoreanu și Ion Buzoianu. Sporting Suceava: Turiță – Azaharioaie, Andronic, Guriță, Pantea – Buziuc (90 Prichici), Apetri, Căinari, Liutec (83 Dovalciuc) – Negru (34 Gîscă, 90+3 Cerlincă), Dutciuc. Antrenori: Ovidiu Ciobanu și Bogdan Grosu. În etapa viitoare, Rapid va juca vineri, 14 octombrie, pe teren propriu cu Ceahlăul II Piatra Neamț, în vreme ce Sporting Suceava va evolua în deplasare, pe terenul echipei CS Panciu. Rezultatele înregistrate în etapa a VIII-a: Petrotub Roman – Aerostar Bacău 1 – 1 Oțelul II Galați – CSM Focșani 5 – 0 CSM Pașcani – ABC Stoicescu 0 – 0 FCM Dorohoi – Politehnica Galați 1 – 1 SC Bacău – Cetatea Tg. Neamț 4 – 0 CSM Rm. Sărat – CS Panciu 0 – 2 Rapid CFR Suceava – Sporting Suceava 0 – 0 Ceahlăul II Piatra Neamț a stat, deoarece Odorheiu Secuiesc s-a retras din campionat.

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: