“Din motive obiective, suntem nevoiți să amânăm acțiunea de la Timișoara «Produs în Bucovina». Artiștii pe care mizam nu sunt disponibili”, a explicat șeful administrației județene. Potrivit lui Flutur, Sofia Vicoveanca și Florin Piersic au anunțat că nu mai pot veni la eveniment și, în aceste condiții, executivul județean a decis amânarea târgului de la Timișoara pe care intenționează să îl reprogrameze. Amintim că deliberativul județean a aprobat în ședința de joia trecută, doar cu voturile consilierilor democrat-liberali, alocarea sumei de 60.000 de lei pentru promovarea Asociației „Produs în Bucovina” în Timișoara, aleșii județeni ai opoziției votând împotrivă. Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, le ceruse consilierilor județeni să voteze alocarea sumei respective pentru promovarea Asociației „Produs în Bucovina”, cu care CJ are încheiat un protocol de colaborare, arătând că interesul autorităților județene este să promoveze produsele locale și vânzarea acestora. Președintele CJ Suceava le-a explicat consilierilor opoziției că fondurile sunt pentru transportul Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” la Timișoara și pentru amenajarea unui spațiu cu specificul Bucovinei. „Avem obligația morală să promovăm acest brand”, subliniase Flutur.
Din cauză că Sofia Vicoveanca și Florin Piersic nu pot participa la eveniment
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat ieri că acțiunea “Produs în Bucovina”, care trebuia să aibă loc la Timișoara în perioada 7-9 octombrie a.c., a fost amânată, întrucât principalii artiști pe prezența cărora mizau autoritățile sucevene nu mai pot participa la manifestare din cauze obiective.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
Comentarii