Leonard Bibirig este noul antrenor al echipei naționale de tineret a României

Performanța obținută sezonul trecut de Leonard Bibirig pe banca Universității Suceava, locul trei în Liga Națională, nu a fost trecută ușor cu vederea de conducerea Federației Române de Handbal, care a decis să-l numească pe acesta în funcția de antrenor al echipei naționale de tineret a României.
 

Leonard BIBIRIG

Bibirig îl va înlocui la naționala mică pe Titel Răduță, care a ratat de puțin calificarea la Campionatul Mondial din Grecia. Bibirig va lucra și la naționala de tineret, și la Universitatea, unde va rămâne secundul lui Stelian Bursuc. O experiență asemănătoare a avut și Petru Ghervan în urmă cu trei ani, când a fost secundul lui Aihan Omer și ulterior „principal” al naționalei de seniori. Leonard Bibirig (40 ani) și-a început cariera de antrenor la Universitatea Suceava și recunoaște că instalarea sa la naționala de tineret este un pas înainte. „Bibi” crede că un merit deosebit îl are tot colectivul cu care a colaborat la Suceava. „Toți cei de aici m-au sprijinit în activitatea mea de antrenor și este și meritul lor pentru acest lucru. Mă onorează faptul că voi antrena echipa națională de tineret și în același timp consider asta ca o provocare, care mă va ambiționa și responsabiliza în plus. Este o răsplată pentru munca depusă până acum în cariera mea de antrenor”, a declarat Leonard Bibirig. Prima acțiune a selecționerului Bibirig la lotul național de tineret va avea loc pe 18 octombrie, la Sighișoara. La naționala de tineret, Bibirig va lucra și cu doi jucători de la Suceava, Georgică Cântec și Silvian Amihăesi. La începutul lunii noiembrie, handbaliștii tricolori mici vor participa la un turneu de pregătire în Polonia. Primul obiectiv al noului antrenor este calificarea la turneul final al Campionatului European de tineret, organizat în Turcia, în luna august a anului viitor.

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: