În contracurent

De ce le e frică nu scapă

În politică toate stratagemele de păcălire a electoratului și de fentare a adversarului se răzbună, unele mai devreme, altele mai târziu. Dacă PSD-ul dlor Iliescu și Năstase n-ar fi uitat zicala „cine face facă-i-se”, ar fi operat mai atent modificările constituționale în 2003.
 

Azi beneficiază de ele PDL și dl Băsescu, evident fără vreun câștig cât de mic pentru democrație ori statul de drept. Dar fiindcă majoritatea politicienilor așteaptă indicațiile prețioase ale consilierilor, neînvățând nimic din greșelile trecutului, iată că situația se repetă. Sloganul referendumului din 2007 citat în titlu se întoarce împotriva beneficiarului, semn că adevărul și dreptatea nu erau cu el. Din greșeală în greșeală… Estimarea pro domo are însă totdeauna aceleași cauze: aroganța, lingușeala groasă a supușilor, încrederea că ei sunt cei mai tari, în consecință, eterni la putere, dublate de o cumplită delăsare programatică și de abandonarea idealurilor pentru care au fost aleși. Când nu mai servește scopul nobil al bunei guvernări, consumând energiile și resursele pentru satisfacerea poftei de perpetuare la putere, politica se transformă în politicianism caragialesc, iar poporul, văzându-și eșuate speranțele, își caută alternativa. Nimic nu-l mai poate întoarce din drum. Încercarea nebunească de a zăgăzui năzuințele mulțimilor a generat primăvara revoluțiilor arabe și musulmane. Dacă portocaliii ar avea vreo îndoială asupra câștigării viitoarelor alegeri, nici vorbă de schimbarea Constituției. Numai că ei mizează pe un event: păstrarea președinției și, pe cale de consecință, Băsescu – prim ministru. Altfel se dărâmă întregul eșafodaj. Se copie până la punct și virgulă scenariul Medvedev – Putin, inclusiv strategiile și sloganele electorale ale celor doi. Unde dai și unde crapă Numai că, după ce Executivul a trecut de jumătatea mandatului iar dl Băsescu se obișnuiește cu al doilea, au rămas fără mesaj. Fiindcă din agenda publică n-au putut rezolva mare lucru. Din contra, sărăcia s-a năpustit peste 40% din populație, prețurile la alimente și energie cresc odată cu inflația, așa că nu se pot lăuda cu eficacitatea reformelor, nici cu modernizarea statului, nici cu sporirea siguranței zilei de mâine. De la început au ocolit problemele economice și sociale grave, ocupând spațiul public cu victorii à la Pyrhhus: depolitizarea anunțată prin martie s-a transformat în opusul ei, modernizarea sectorului public a constat doar în tăieri salariale și disponibilizări, reformele educației și a sănătății s-au făcut prin închideri de unități și diminuare de fonduri. Pe deasupra, modificarea Constituției și noua reîmpărțire teritorială au căzut lamentabil din pricina absenței unor majorități parlamentare calificate. Fără forță de persuasiune și personalități apte de negociere, cu un lest uriaș de neîncredere populară, vectorii reformatori de mai sus s-au veștezit. În pană de idei, fac greșeli care grevează viitorul țării. Buna conviețuire împreună cu minoritățile, relațiile, inclusiv economice, cu Rusia au fost serios afectate de elanul discursiv forțos al dlui Băsescu, iar Europa monarhiilor și-a întors fața de la România după actul de lezmajestate împotriva regelui Mihai. Refacerea legăturilor ne va costa ani buni de izolare. Intră în rol Elena Udrea …Care încearcă să reducă handicapul construind săli de sport, gondole, pârtii de schi sau organizând meciuri cu sportivi celebri. Catastrofa de imagine la gala boxerului Bute ne-a costat două milioane de euro. Ar fi putut să-și dea seama de la început că între București și Pocreaca e oarece distanță, iar PDL și ministrul turismului ar fi câștigat enorm prin modestie și neafișare ostentativă. Acum se strofocă la vârf, mai ales declarativ, cu legea averilor ilicite. În caz că va fi aprobată în forma dorită de Cotroceni, primii care îi vor suferi rigorile vor fi tocmai inițiatorii. Asta după alternanța la putere, din cât se vede, inevitabilă. Se va întoarce asemeni bumerangului și amenințarea dnei Udrea: „Băieți, de ce vă e frică nu scăpați!” Deși se referă numai la baronii Opoziției, ca și cum nu atotputernicii portocalii ar avea bugetul pe mână.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI