Vasile Hutopilă, coborînd pe Moldova, urcînd pe Tibru

Vasile Hutopilă este semnătura așternută într-un colț sfios din cîteva sute de tablouri, crochiuri și acuarele risipite aiurea prin sate și orașe din România ori de peste hotarele acestei țări bîntuite de necazuri și talente; un nume ca oricare altul întîlnit în Bucovina dă știre că ar fi vorba despre un pictor român.
 

Vasile Hutopilă coboară pe apa Moldovei chiar din satul Izvoarele Sucevei din simpla și geografica pricină că cele două rîuri gemene izvorăsc din aceeași obcină bucovineană, numai că Moldova susură spre miazăzi, trecînd prin Breaza, Cîmpulung, Gura Humorului, Baia și vărsîndu-se în Siret, după orașul Roman, în vreme ce Suceava o ia firav către miazănoapte și, după un ocoliș prin Șipote, Ulma, Straja, Vicove, Frătăuți, Dornești și Burdujeni se varsă, la Roșcani, în același învolburat Siret. Însă îngemănarea celor două ape s-a petrecut încă în scrisa cronicarilor din cît că Dragoș sau Bogdan Vodă hăituiesc buorul din munții de piatră, cu o cățea Molda, iar cuvîntul Suceava, provenind din slavonul suka, sucika, înseamnă pămîntul sau țara cățelușei. Astfel de amănunte atrag atenția că Vasile Hutopilă descinde dintr-un ținut legendar și flamura unor întîmplări ciudate îi va înflora și viața, și picturile. Părinții săi din Izvoarele Sucevei – Dimitrie și Eufrosina (născută Dobranski, în satul Crasna) – sunt de obîrșie huțulă, adică vorbesc o limbă cu o structură gramaticală slavă, însă cu destule elemente lexicale românești, la care portul, arhitectura caselor, uneltele gospodăriei, îndeletnicirile traiului zilnic, sărbătorile și ritualurile de peste an ale comunității i-au determinat pe învățații (între care și Nicolae Iorga) veacului trecut să-i considere pe huțuli (huțani) drept urmașii dacilor liberi, care n-au fost romanizați deplin la venirea slavilor (prin anii 800 e.n.) iar slavizarea acestei populații s-a exercitat în chip direct, peste substratul dacic. Provenind dintr-un neam enigmă, Vasile Hutopilă își duce mai departe îndîrjirea visării, baltagul haiducesc și sarica strămoșească în lumea largă, pentru că pe lîngă limba maternă, huțula, vorbește fluent și corect românește, știe limbile poloneză și rusă, iar în ultima vreme, hălăduind cîțiva ani pe malurile Tibrului, a învățat și limba italiană. Peste toate însă îl ajută să-și comunice gîndurile și sentimentele limbajul culorilor și liniilor care nu au trebuință de vreun dicționar sau gramatică. Propozițiile și frazele zburdă zănatice pe plaiurile unor pînze care aruncă obcinile copilăriei peste toate hotarele graiurilor și pajurelor împărătești. Vasile Hutopilă s-a născut în ziua de marți, 17 martie 1953, în Izvoarele Sucevei, unde își petrece copilăria, absolvind Școala Generală din satul natal (1959-1967), urmînd apoi, între anii 1968 și 1972, Liceul Teoretic din Brașov, după care se angajează ca muncitor prin diferite întreprinderi. Între anii 1980 și 1984 frecventează cursurile Școlii Populare de Artă din Brașov, clasa profesoarei Alexandrina Gheție și Klement Bella; tot aici are prilejul să fie călăuzit în meșteșugul picturii de către Neculai Codreanu, Eftimie Modâlcă (1936-1991) și Grigore Zincovsky. În anii cît a trăit, a muncit și a pictat în Cîmpulung Moldovenesc tînărul Vasile Hutopilă s-a bucurat de prietenia și îndrumarea artistului Mircea Rotaru, un boem local pasionat de pictură, fotografie, cinematografie, literatură și muzică. Vasile Hutopilă a viețuit și a lucrat în orașele Brașov, Vaslui și Cîmpulung Moldovenesc din România, în Toulouse, Saint-Tropez și Paris din Franța, în Toscana, Pistoia, Rogliano (Calabria) și Roma din Italia, pe unde frecventează expoziții, ateliere ale pictorilor, participă la tabere de creație și competiții plastice din care se întoarce cu experiență, recunoaștere și aprecieri din partea unor maeștri, premii și trofee, între care întîmplări ar fi de pomenit: 1981 – Expoziție personală, la Muzeul „Arta lemnului” din Cîmpulung Moldovenesc, județ Suceava, vernisaj de Aurel Leon; 20 mai 1985 – Festivalul de artă „Participare, dezvoltare, pace”, Brașov, vernisaj de istoricul de artă Emilian Rădulescu, unde i se acordă locul I; 1986 – Virtuți plastice ale peisajului românesc, Salonul interjudețean de pictură, Constanța, vernisaj de pictor prof. univ. dr. Ion Sălișteanu, care îi acordă premiul I; Decembrie 1987 – Salonul anual’87, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare”, Vaslui, vernisaj de pictorul prof. univ. dr. Ion Sălișteanu; 21-30 martie 1989 – Decada artelor, Vaslui, vernisaj de criticul de artă Valentin Ciucă; 1989 – Concursul interjudețean de pictură „Artur Verona”, Dorohoi, județul Botoșani, premiul I; Aprilie-mai 1990 – Expoziția „Popoarele lumii”, Tokyo, Japonia, unde participă cu două lucrări de grafică; 1992 – Balaton, Ungaria, tabară de creație și expoziție; 21-27 noiembrie 1994, Săptămîna culturală a orașului Negrești, vernisaj de Doina Rotaru; 29 noiembrie-30 decembrie 1997, Salonul de toamnă tîrzie, Cîmpulung Moldovenesc, vernisaj de istoricul literar prof. dr. Ion Filipciuc; 5-7 mai 2002, Sărbătoarea Sfintelor Paști în Bucovina, icoane bizantine, Cîmpulung Moldovenesc, vernisaj de preotul Petru Crăciun, unde i se acordă locul I; August 2003 – Festivalul internațional de folclor „Întîlniri bucovinene”, Cîmpulung Moldovenesc, diplomă de participare pentru expoziția de pictură (la vernisajul oficiat de prof. dr. Anghel Popa, iau parte artiști din Ungaria, Ucraina, Cehia, Slovacia, Polonia, Rusia, Germania și România); septembrie 2003 – Tabăra de creație de la Touzaguet (sub munții Pirinei, lîngă Toulouse, Franța); 2006 – expoziție de grup în orașul Veroia, Grecia; 7-9 mai 2010 – Il raduno mongolfiere in Calabria – mostra di pittura, Festivalul internațional de creație, în centrul istoric Santo Stefano di Rogliano, locul I din 13 participanți; Icoanele, ulei pe pînză, din interior, în biserica din cătunul Ploșci, comuna Izvoarele Sucevei (bisericuța și clopotnița au fost construite de către localnici spre a se închina în sfintele sărbători de peste an, sub oblăduirea duhovnicească a tînărului preot Mihai Mechno și a dascălului Marcel Florea, și dumnealor fii ai satului). Cîteva aprecieri asupra artei lui Vasile Hutopilă merită consemnate, și anume: „Pictura lui Vasile Hutopilă se definește pe sine prin armonioasa integrare a omului în natură, prin recuperarea grijulie a micilor frumuseți care ne înconjoară și care, în ansamblul lor, pot da un impuls limbajului pictural. Durabilă prin frumusețe și încărcătură emoțională, opere sa constituie un martor al unei existențe consacrate cu consecvență artei, fiind totodată cel mai prețios titlu de noblețe al unui artist de aleasă distincție și de un sensibil rafinament artistic.” (Aurel Leon, Vaslui, 1989, după Ion Aflorei, Izvoarele Sucevei. O comună din Munții Bucovinei – studiu monografic, Ed. Accent Print, Suceava, 2009, p. 300); „Picturile lui Vasile Hutopilă sînt o reprezentare senină, o victorie a adevărului estetic, echivalent cu dragostea umanistă a universului. Tremurînd de intensități cromatice, sensibil redus în tonalități de culoare gri într-o traiectorie de spiritualitate, de artă contemporană” (Ion Vulcan, București, 1987); „În cele cinci lucrări de pictură expuse de Vasile Hutopilă în cadrul Festivalului de creație am remarcat în pînzele artistului român un sensibil rafinament cromatic redus la tonalități elegante de griuri și totodată e primul pictor român care intră în acest festival. Consecvent cu propria lui formație, cu tipul său de gîndire artistică, el pictează peisaje, natură statică; desenator riguros, el organizează cu claritate suprafața pînzei conferindu-i personalitate sub tușele unui penel stăpînit, mereu preocupat ca învelișul colorat al formelor să traducă fidel emoția impactului cu realitatea. Materia tablourilor sale este prețioasă dar rațională, fără străluciri de efect, ambianța generală este introspectivă, în consonanță cu firea meditativă a acestui artist care nu se lasă descurajat de parada curentelor la modă. Fără îndoială că artistul trăiește într-o lume a lui, înconjurat de visele sau speranțele care pentru un creator rămîn de multe ori eterne. A sărbătorit evenimentul de pe acest podium de premiere, reușind să smulgă elegant premiul I dintre cei treisprezece participanți la Estemporanea Street-Art; a muncit fără teamă și emoții, înconjurat de bătrîni și copii; apreciez faptul că din scurta discuție cu pictorul premiat am dedus că ține la genul său de creație și mi-a mărturisit că nu-l va abandona nicicînd pentru alt gen… Este un pictor modern în culoare, dar un creator care știe ce vrea, căci în opera sa un colț de țară devine un crîmpei de suflet românesc” (istoric în arte și restaurare Maria Luissa Qintari, Un’estemporanea per volare nell’arte, în „Voce Giovani”, Calabria, sîmbătă, 15 mai 2010, p. XX) (…) Ce perspective are un pictor ca Vasile Hutopilă? Sau cu ce ar putea rupe gura tîrgurilor plastice din partea de lume prin care umblă ca printr-o pajiște bucovineană, după ce a probat curajul de a se desprinde „de bună voie și nesilit de nimeni” de prispa casei părintești pentru a-și căuta un rost al bucuriei dăruite semenilor? Întrebarea menită să pornească la drum rodnic este aceea a oricărui creator – Încotro mergem? –, pentru că răspunsul va fi unul singur, cel dat cîndva de poetul Holderlin: Întotdeauna spre acasă! Iar pentru Vasile Hutopilă acasă înseamnă neamul său huțul și Obcinile Bucovinei despre care să vorbească acestei lumi spre cunoaștere, înțelegere și izbăvire. Stăpînind deplin meșteșugul, pictorului Vasile Hutopilă nu-i lipsește decît cărarea aceea strîmtă prin care se ajunge la căsuța din poveste, unde stă ascunsă comoara. Căci abia după ce ai colindat lumea după asemenea comoară îți dai seama că ea te așteaptă blîndă și răbdătoare chiar în locul din care ai pornit în desfășurarea visării, adică acasă. Imagini cu aspecte din istoria, viața actuală și aspirațiile huțulilor și un set de pînze cu Obcinile Bucovinei – sate, orașe, mănăstiri, chipuri de oameni, așchii din destine sfîrtecate de „teroarea istoriei”, ritualuri prin care viața omului se armonizează cu geometria cosmică – ar stîrni interesul publicului obișnuit, al colecționarilor împătimiți de frumos și chiar al criticilor de artă porniți în căutarea talentelor proaspete. O expoziție cu asemenea „icoane” poate fi slobozită sărbătorește pe valea Sucevei, de la izvoare pînă la vărsarea în Siret, priponită pentru cîteva zile prin cîte un sat sau oraș – Brdodina, Straja, Vicove, Bilca, Frătăuți, Rădăuți, Dornești, Suceava și Roșcani – fiindcă s-ar împlini astfel două rosturi: oamenii locului ar vedea chipuri și obiceiuri de la țîțîna rîului care le udă marginile așezării, iar tinerii cu har pentru meșteșugul culorilor ar afla că apa acestui rîu a stîrnit setea pentru poveste a cîte unui bucovinean, cum li s-a întîmplat lui George Cotos din Straja, Vespasian Lungu din Costișa și Vasile Hutopilă din Izvoarele Sucevei. Pe asemenea drum se prea poate ca pictorul Vasile Utopilă, coborînd pe rîul Moldova, să urce într-o bună zi, încununat cu lauri, pe Tibrul conquistadorilor romani…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: