În contracurent

Pe cine mai sperie comasarea comunelor și a județelor

Să fie oare un plan diabolic prin care actualul Executiv, în frunte cu vârful său de atac, Traian Băsescu, vrea cu orice preț să ne demonstreze că Ceaușescu și comunismul aveau dreptate?
 

Discursul prezidențial din 21 iunie 2011 propune nici mai mult, nici mai puțin ca „după alegerile locale, care ar urma să se desfășoare pe județele mărite”, să se facă „analiza viabilității” fiecărei localități și cele mici să se comaseze „pentru a obține unități administrative viabile”. În numele salvării obștești Tot în numele dezvoltării economice și al salvării obștești se dăduse și Legea Nr. 58 01/11/1974. Aceea care a generat proteste în toată lumea civilizată ale celebrei organizații mondiale „Opération Villages Roumains” împotriva poftei lui Ceaușescu de a modifica geografia României și a rade de pe hartă așezări omenești, unele atestate cu multe secole în urmă. Avea boală pe cătune, pe micile gospodării țărănești, mai ales aparținând minorităților. Nu găsise altă soluție în afara sistematizării făcute cu buldozerele. Iată că visele dictatorului sunt pe cale să se înfăptuiască post mortem. Acțiunea autoritară e în curs: școlile mici, multe înființate de Carol I, deja s-au închis, iar puii de țăran au devenit navetiști, de aceea dau tot mai rar pe la ore. S-au închis și dispensare, cămine culturale, iar spitalele rurale și de cartier au fost deja comasate. Dar economiile au fost iluzorii, ca dovadă, tăierile și disponibilizările guvernamentale continuă. Noua lege a comasării Că procesul e implacabil o dovedește un proiect de lege depus la Parlament de senatorul pedelist Nicolae Dobra după care comuna ar trebui să aibă cel puțin 5001 locuitori, iar municipiile minim 50.001. Așadar din 2685 comune existente și 285 orașe ar trebui să dispară 2102, rămânând aproximativ câte raioane și orașe erau pe vremea lui Gheorghiu-Dej. Nu contează că sunt acolo de secole și milenii. Nu tu studii de etnologie, de istorie, de impact, de fezabilitate. Ca de obicei, și atunci, și acum, contează doar numărul „capetelor de locuitori”, comasarea făcându-se și aici „per capita” la fel ca furajarea ovinelor, bovinelor, bubalinelor… și a școlarilor dlui Funeriu. Dacă pe Ceaușescu activiștii „Opération Villages Roumains” îl acuzau de distrugerea civilizației țărănești, de dispariția tradițiilor și a obiceiurilor străvechi, ei bine, discursul dlui Băsescu despre comasare n-a stârnit decât ceva vaiete pe bloguri. Nici agențiile străine de presă n-au mai reacționat ca altădată, semn că românii nu mai beneficiază de aceeași bunăvoință. Poate fiindcă acum ne-am făcut-o cu propria mână. Efectele colaterale ale retrasării hotarelor Dacă țintele Legii Nr. 58 erau exprimate în clar, din spatele proiectului dlui N. Dobra se ițește un iz politic de-ți mută nasul: modificările hotarelor se vor face până la alegerile locale de la vară. Asta înseamnă că vor fi trasate de actualii prefecți, apolitici prin lege, dar colorați portocaliu până în vârful degetelor. O mână strașnică de ajutor vor primi de la primarii de acum, cei mai mulți momiți la bucată cu părți din bugetul consolidat, și de la baronii de aceeași culoare. Dacă ținem cont de modul de lucru al actualei Puteri, nu e exclus ca după comasare și regionalizare, țara să prindă integral nuanța portocalei, iar localitățile primarilor de aceeași culoare să se întindă asemeni lui Păsări-Lăți-Lungilă peste fiefurile Opoziției. Asta să fie pohta ce-a pohtit dl președinte? Ce e de făcut? Un lucru nu vrea să vadă actuala Putere: administrația e ineficientă pentru că legile, regulile, principiile sunt aleatorii ori/și nu se aplică. Sunt atât de multe legi că nici nu știi care mai e mai tare și care mai slabă. Pentru a reduce corupția și birocrația nu e nevoie să se renunțe la actuala împărțire, ci la centralizarea excesivă, la paralelismul structurilor, la mulțimea băgătorilor de seamă, la făcătorii de hârțoage, la aprobările generatoare de mită, la filtrele de partid procuratoare de fonduri pentru campanii electorale. Apoi s-ar putea reanaliza sistemul legislativ și de urmărire penală, curățându-l de balastul adunat în cele două decenii de furt și jaf, iar justițiarii lăsați să facă dreptate.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: