Omagiu la un secol de istorie trăită

Alături de colegii mei de generație și de toți acei care l-au ascultat cândva din băncile școlii, aducem azi un cald omagiu de recunoștință, admirație și dragoste profesorului nostru de istorie Ioan Andreșel din Gura Humorului.

 

Dăruit cărții și istoriei neamului, într-un limbaj cu plăcut accent ardelenesc, de o blândețe evidentă, zâmbea și când nu știam bine răspunsul întrebărilor. Cu pas rar și ușor, intrând în clasă ne însenina ziua când, tot zâmbind, ne răspundea la salut. Așa l-au luat cu ei cei plecați și tot așa îl păstrăm și noi, cei încă prezenți. Ardelean de origine, „a văzut lumina zilei” tocmai peste Carpați, la 7 octombrie 1911. Și-a petrecut copilăria în atmosfera Primului Război Mondial, martor fiind al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Poate tocmai de aceea l-a chemat Istoria ca, după terminarea Liceului „G. Coșbuc” din Năsăud, să urmeze cursurile Facultății de Istorie-Geografie de la Cluj. A cunoscut din plin perioada interbelică, tulbure și tensionată, în Ardeal, despre care ne vorbea adesea. În cel de-al Doilea Război Mondial, ca ofițer în rezervă, a fost chemat prin ordin, ca atâtea mii de români, la război pentru Eliberarea Țării. A luptat pe frontul de Vest, apărându-și Ardealul, fiind și decorat pentru faptele sale de arme. În 1948 a fost repartizat ca profesor de istorie la Școala Normală, viitorul Liceu Pedagogic din Gura Humorului, unde și-a întemeiat și o familie. Provenind din părinți înstăriți, așa-zișii chiaburi, a avut „șansa” de a fi sub lupa regimului de ocupație. Nu a durat prea mult și „informatorii” l-au turnat ca fiind nemulțumit de politica din țară. A fost arestat pe 2 februarie 1957 și condamnat de Tribunalul Militar Iași la 15 ani muncă silnică și la 8 ani degradare civică. Iată învinuirile aduse: „Crimă de uneltire contra orânduirii sociale”, ascultarea posturilor de radio imperialiste (inclusiv „Europa Liberă”!), comentarii dușmănoase la adresa regimului și… „educație naționalist-șovină” în școală. A trăit 2656 de zile (7 ani) de calvar. Purtat prin toate închisorile vremii, a răbdat violența unor anchetatori cruzi și primitivi, a răbdat foamea, frigul și izolarea, dar a supraviețuit, având un fond moral sănătos și o puternică credință creștină. Ca elevă a Liceului Pedagogic, împreună cu dragii mei colegi de clasă, i-am rămas pentru totdeauna recunoscători și datori domnului profesor Andreșel Ioan, care a înțeles că noi veneam dintr-o copilărie fără Feți-Frumoși și fără Zâne bune, ci una cu miros de praf de pușcă și praf de ruine. De aceea, probabil, ne-a făcut și o nevisată favoare. Ne-a oferit onorabile ranguri istorice la Domnia Moldovei! Fiind un mare iubitor de cultură și artă, îmbina literatura cu istoria. A pus cu noi în scenă drama istorică „Apus de Soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea. Mie, doar nepoată a cuiva de la țară, căreia războiul i-a ucis părinții și copilăria, mi-a încredințat rolul Doamnei Maria, soția lui Ștefan cel Mare! Acele roluri interpretate de noi ne au marcat și ne-au dat puterea de a parcurge drumul în toți anii care au urmat. Nu numai lecții de istorie, de cultură, de etică și de patriotism ne-a dat domnul profesor Andreșel. Ne oferă și azi, la cei 100 de ani, o biografie istorică de adevărat român! Nu mulți foști elevi au șansa de a-și sărbători discipolii la 100 de ani. Nu mulți dascăli ajung la această vârstă, chiar netrecând prin toate furtunile istoriei. De aceea, în acest miez de toamnă (a naturii și vârstei noastre), venim cu toate florile anotimpurilor să ne exprimăm recunoștința, iubirea și admirația, dorindu-vă sănătate și pace sufletească, Domnule profesor Andreșel Ioan! eleva dv., VIORICA LAVRIC (fostă MIHALAȘ)