Flori de la tinerii din UNPR, pentru vârstnici

> Cu acest prilej, s-au furnizat informații cu privire la „Coșul de solidaritate”
 

Tinerii din Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR), organizația Suceava, s-au adunat, sâmbătă, în Parcul Central din municipiu, pentru a marca “Ziua internațională a persoanelor vârstnice”. Potrivit președintelui UNPR Suceava, Cătălina Vartic, tinerii UNPR-iști au oferit persoanelor de vârsta a treia flori și informații referitoare la Programul Guvernamental “Coșul de solidaritate”. “Tinerii din UNPR au dorit ca această zi să fie sărbătorită nu numai frumos, ci și util, astfel că, pe lângă florile împărțite, s-a încercat și popularizarea «Coșului de solidaritate», o măsură adoptată la inițiativa UNPR, pentru pensionarii și persoanele aflate în dificultate financiară, astfel încât încetarea, în acest an, a Programului European pentru Distribuirea Ajutoarelor și perioada economică dificilă prin care trece România să nu afecteze pensionarii români atât de mult”, a explicat liderul UNPR Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: