Cărțile și noaptea

Dacă acest titlu vă trimite cumva la o cărțulie semnată (inițial, nici n-a existat intenția de a fi cărțulie) de J.L. Borges, vă înșelați. Dar nu prea mult. Și nici nu este o eroare dintre acelea care se plătesc. Dimpotrivă, e o eroare care își cere recompensa. Am fost și eu printre cei care au populat, vremelnic, sâmbătă seara, spre noapte, Biblioteca din Suceava. Întâlnindu-i pe oamenii ei obișnuiți, doar întrucâtva schimbați de emoția faptului că, totuși, ceva inedit se întâmplă. Am regăsit prieteni, am regăsit cititori, am cunoscut copii și tineri, nu numai dintre cei îndemnați de educatorii lor să-și petreacă astfel o seară de sâmbătă (dar și pe aceștia îi găsesc foarte merituoși!); câțiva am stat la un taifas de peste un ceas afară, între corpurile clădirii (pe când, în interior, programul se desfășura cu precizie), tăifăsuind (și recunoscând că tocmai cărțile erau cele care ne aduseseră la vorbă dimpreună) la lumina neobișnuit de târzie venind din toate ferestrele.
 

L.D. CLEMENT

Alături tocmai muriseră niște copaci, iar pe scânduri de curând geluite, înconjurând locul în chip de coșciug, erau scrise nume de oameni din care se iviseră cărți, precum arborii neliniștilor noastre, întotdeauna nemuritori. A fost, cred, o prelungă seară luminoasă între pereții Bibliotecii și împrejurul lor. Din care, din păcate, n-am pătruns decât frânturi. Din vina mea, nu din cea a Luminii. Lumini și umbre. Dacă n-ar fi lumină nu s-ar vedea umbrele. Ar fi doar noaptea. „Eu mi-am imaginat întotdeauna Paradisul sub forma unei Biblioteci, alte persoane consideră că ar fi o grădină, alții și-l pot închipui ca un palat, eu l-am imaginat întotdeauna ca o bibliotecă și aici mă aflam eu…” Și eu, și noi! Dar poate că alții știu încă mai bine decât am putea crede că o bibliotecă nu poate fi totodată și grădină. Iar palat să fie, Doamne ferește!; în palat nu încap cărturarii decât în genunchi ori aduși cu scăfârliile puse-n tipsii…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: