Crimă la “blocul-lamă” din Areni

➢ Principalul suspect este fiul victimei, fost judecător, actualmente alcoolic notoriu
Crimă în Suceava, la “blocul – lamă” din Areni (situat vizavi de Primărie). O bătrână în vârstă de 85 de ani a fost găsită decedată, dezbrăcată de la brâu în jos, în apartamentul fiicei sale, la care locuia.
 

Macabra descoperire a fost făcută de o vecină, care, înainte cu câteva momente, fusese bruscată de fiul alcoolic al bătrânei, care a ieșit, în goană, din apartamentul situat la etajul 2 al blocului, în pantaloni scurți și maieu, agitând un fund de mămăligă într-una din mâini. Ieri, în jurul orei 15.29, Poliția era anunțată prin SNUAU 112 despre faptul că într-un apartament situat pe bdul 1 Mai, nr. 2, din municipiul Suceava, se află o persoană decedată, de sex feminin, fiind posibil ca moartea să fi survenit în urma unor lovituri aplicate de către fiul său. În baza sesizării, la fața locului s-a deplasat o echipă operativă, ocazie cu care au constatat că cele sesizate se confirmă, Ileana Bidirel, de 85 ani, fiind găsită decedată în interiorul apartamentului, în sufragerie. Victima prezenta leziuni în zona capului. În urma discuțiilor purtate cu locatarii blocului respectiv, s-a stabilit de Poliție faptul că fiul victimei, Marcel Bidirel, de 65 de ani, din localitate, a fost văzut în timp ce ieșea din apartamentul în cauză, fiind foarte agitat și afirmând că și-ar fi ucis mama, după care a dispărut. În scurt timp, bărbatul a fost identificat și condus la sediul poliției pentru cercetări. Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a preluat cazul. “Cobora în goană pe casa scării, cu un fund de mămăligă în mână, mi-a tras o palmă și a ieșit în stradă strigând poliția, poliția !” Apartamentul în care s-a petrecut crima este situat într-un mic hol împărțit cu apartamentul vecin, hol protejat de scara propriu-zisă a blocului de o ușă vitrată comună. La numărul 7 locuiește profesoara Viorica Blănaru, iar la numărul 8, coafeza Doina Chindriș, fata celei decedate și sora lui Marcel Bidirel. “ Stăteam pe scara blocului de vorbă cu o vecină, iar el cobora în goană, în pantaloni scurți și maieu, agitând un fund de mămăligă într-una din mâini. A ieșit în stradă, strigând poliția, poliția! Am urcat, speriată, la etaj, am găsit ușa vecinei larg deschisă, iar în sufragerie, pe covor, zăcea ea, pe jumătate dezbrăcată. Era în fundul gol, cu fața în jos. Am chemat un vecin, care a sunat la 112”, ne-a declarat Viorica Blănaru. Internat la Psihiatrie Fiu al legendarului rapsod popular Alexandru Bidirel, Marcel Bidirel, cunoscut alcoolic, fost judecător la Judecătoria Suceava în perioada comunistă și arestat în anii ’70, pe treptele Palatului de Justiție Suceava pentru luare de mită, a dat ieri seară, la primele audieri în fața anchetatorilor, declarații confuze. Surse judiciare susțin că bărbatul a afirmat că a lovit “o siluetă care aducea cu mama lui”. A fost internat, preventiv, la Secția de neuropsihiatrie din Burdujeni, urmând a fi expertizat. Vecinii afirmă că deseori venea la mama sa și-i cerea bani pentru băutură. Femeia se mutase din blocul turn de lângă viitoarea parcare subterană a Sucevei (situat deasupra fostei cofetării “Union”), la fata ei, Doina, cedându-i lui apartamentul. Cei care îl cunosc afirmă, de asemenea, că Marcel Bidirel, în stare normală, își diviniza mama.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: