Abundență de cartofi pe piața suceveană

> Orășenii nu își mai fac provizii de toamnă și nu-și mai burdușesc boxele de la subsolul blocurilor la fel ca altădată > Prețurile la producător variază între 0,3 lei și 0,5 lei pe kg, în funcție de mărimea cartofului, precum și de depărtarea față de centrele urbane la care se află agricultorii
 

În județul Suceava, cultura de cartof a fost recoltată de pe 70% din suprafața cultivată, agricultorii cu suprafețe mici fiind cei care, în mare parte, au adunat deja noua producție, face cunoscut directorul executiv al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Florinel Avasiloaiei, „Au mai rămas să se recolteze la asociațiile și societățile agricole, care au soiuri mai târzii sau la care vrejurile au fost distruse recent, din cauza perioadei de vegetație mai îndelungată”, arată Avasiloaiei. De pe cele circa 24.000 de hectare existente în județ se estimează obținerea unei medii de 20 de tone la hectar, una mai bună decât în anii anteriori. Performerii sunt formele organizate din agricultura suceveană, cu 35-45 de tone la hectar, în timp ce producătorii mici strâng și câte 15 tone la hectar. Șeful DADR opinează că impresia unei recolte mult mai abundente se datorează prezenței în cantități mari a produsului pe piață, urmare a faptului că orășenii nu mai fac provizii de toamnă și nu-și mai burdușesc boxele de la subsolul blocurilor la fel ca altădată. „Este o producție bună, însă nu așa cum se exagerează, că ar fi vorba despre un record. Față de ceilalți ani suprafața cultivată a fost mai mică, lucru compensat de cantitatea mai mare obținută la hectar. Se spune că piața este aglomerată, pentru că nu este ca pe vremuri, când toată lumea dădea buzna să se aprovizioneze, atunci când se recolta cartoful”, subliniază directorul executiv. Prețurile de desfacere la producător variază între 0,3 lei și 0,5 lei pe kg, în funcție de culoarea și mărimea cartofului, precum și de depărtarea față de centrele urbane la care se află agricultorii. Mulți dintre micii fermieri mai lasă din preț, întrucât vor să facă rost de bani în vederea procurării de semințe pentru recolta de păioase din toamnă, dar și pentru cheltuielile cu aratul, discuitul și semănatul. Florinel Avasiloaiei este de părere că fermierii care vor să obțină un preț mai bun vor proceda la depozitarea cartofilor și comercializarea acestora pe parcursul iernii, ei fiind, de fapt, și cei care obțin cu adevărat un profit mai consistent.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: