Cu sprijin de la UNPR Câmpulung Moldovenesc

Un tânăr accidentat devine iar mobil, într-un cărucior electric

Ionuț Sabie – un tânăr din municipiul Câmpulung Moldovenesc pe care destinul nu l-a ajutat foarte mult, poate „să meargă” din nou la cumpărături fără ajutorul nimănui.
 

Pe 10 iulie, tânărul a fost victima unui cumplit accident rutier petrecut în localitate, accident care l-a făcut să nu mai poată merge. Cum familia sa nu își putea permite „luxul” unui scaun special cu rotile, cei care l-au ajutat pe Ionuț să poată fi cât de cât independent au fost membrii Organizației Municipale UNPR din Câmpulung Moldovenesc, care, cu ajutorul colegilor din Iași, conduși de Mircea Manolache, i-au oferit un cărucior electric în valoare de aproximativ 2.800 de euro. „Le-am povestit colegilor noștri din Iași despre cazul lui Ionuț și mai ales cum venea în fiecare an la sediul Primăriei pentru a ne colinda și au rămas și ei foarte impresionați”, ne-a declarat fostul viceprimar al orașului, Ovidiu Tudorici, actual președinte al organizației locale a UNPR. „Nu e foarte mult pentru acest om, dar faptul că am reușit să îl ajutăm și să poată merge la cumpărături fără ca cineva să îl împingă de la spate și să aibă grijă de el ne bucură”, a mai spus Tudorici.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: